După ce a avut un rezultat mult sub posibilități la alegerile parlamentare din 2020, ALDE Teleorman încearcă sa se „reinventeze” în jurul lui Gabriel Cringeneanu, un tânăr care a cochetat cu viata politica mai mulți ani. Astfel, organizația județeană își strânge rândurile și va trece printr-o perioada de reorganizare, asa cum a precizat noul lider judetean:”Perioada post alegeri parlamentare a dus la o reașezare și din punct de vedere politic în Teleorman, și sunt convins că nu numai aici.
PRO România, partidul care m-a sustinut la alagerile parlamentare în urma alianței cu ALDE, s-a confruntat în ultimul an cu plecări masive, dar și cu o lipsă de direcție și coordonare la nivel național, astăzi practic fiind ținut în viață doar de existența câtorva consilieri locali în diferite comune din Teleorman.
La Teleorman, situația ALDE, partidul care mi-a conferit încrederea de candida la alegerile parlamentare, a devenit și ea una nefavorabilă prin plecarea dintre noi a celui care o ținea in viată, domnul Samuel Calotă. Însă, la nivel național, ALDE a continuat să fie viu. Fosta conducere a ales să facă un pas în spate și astfel partidul a intrat într-un amplu proces de reorganizare și reconstrucție, sub conducerea președintelui Daniel Olteanu.
Acum câteva luni am ales să pun umarul la această reconstrucție. La propunerea noii conduceri și văzând noua abordare și principiile pe care se conturează noul ALDE, am preluat în calitate de președinte organizația județeană Teleorman a ALDE.
De aici începe un nou capitol, o nouă luptă pentru a aduce în Teleorman o nouă abordare și o altfel de politică.”
ALDE se reinventează în Teleorman, în jurul lui Gabriel Cringeneanu
- Reclamă -



