7.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

miercuri, aprilie 24, 2024

95 de misiuni în ultimele 72 de ore pentru ISU Teleorman

Sănătate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman desfășoară permanent activități orientate spre siguranța cetățenilor, pe cele două componente specifice, prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

În ultimele 72 de ore, echipajele profesioniste ale unității noastre au participat la un număr de 95 de misiuni, dintre care: 70 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, 15 incendii (unul la un adăpost de animale și un depozit de cereale la Zâmbreasca, un incendiu într-o gospodărie din localitatea Drăgănești Vlașca, un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Slobozia Mândra şi 12 incendii de vegetaţie uscată şi miriște, pe raza localităţilor Turnu Măgurele, Crevenicu, Socetu, Buzescu, Fântânele, Coșoteni, Ciuperceni, Drăgănești Vlașca, Năsturelu și Piatra), 6 evenimente rutiere, pe raza localităților Salcia, Gălăteni, Turnu Măgurele, Alexandria, Bujoreni și pe DN6, rezultate cu cinci victime, la care pompierii militari au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, o intervenție pentru salvarea unui animal (ovină cazută într-o fântână), o intervenţie pentru degajarea unor copaci doborâți de vânt în localitatea Târnava și 2 misiuni pentru asigurarea măsurilor P.S.I..

Sâmbătă, în apropierea localității Fântânele, pompierii militari din cadrul subunităţilor de intervenţie din Zimnicea, Piatra și Turnu Măgurele, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autocisternă, s-au luptat timp de peste trei ore pentru a stinge un incendiu izbucnit la un lan de grâu, care se manifesta pe o suprafață de cca. 100 de ha. Focul, care se pare că a pornit de la scânteile mecanice produse de un utilaj agricol, s-a propagat rapid prin vegetația uscată, distrugând o combină și o cultură de grâu pe o suprafață de cca. 100 de hectare, pagubele fiind estimate la peste 1100000 de lei. Pompierii teleormăneni au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, salvând alte culturi de grâu, pe aproximativ 150 de hectare, estimate la peste 1600000 de lei.

În localitatea Zâmbreasca, sâmbătă seara, în jurul orei 18.37, pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale și un depozit de cereale.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la adăpostul de animale, pe circa 400 mp, unde se aflau și cinci bovine, la depozitul de cereale unde erau depozitate aproximativ 5 tone de grâu și 8000 de baloți de fân, totodată fiind distruse două aparate de muls, o moară de uruială, un aparat de sudură și un compresor. Incendiul a fost localizat în primele momente de la sosirea echipajelor, însă stingerea tuturor focarelor s-a realizat după aproximativ 15 ore din cauza cantităților mari de materiale combustibile. Pagubele au fost estimate la suma de 250.000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incediu, a reieșit faptul că evenimentul s-a produs de la o țigară nestinsă corespunzător care a fost aruncată la întamplare în apropierea materialelor ușor combustibile.

La Drăgănești Vlașca, sâmbătă, la ora 17.22,pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui cetățean, la mai multe anexe gospodărești, cu posibilitatea de propagare la casa de locuit. Salvatorii au reușit să evite această situație, stingând incendiul în limitele găsite după aproximativ o oră și jumătate. Au ars sau au fost distruse de flăcări două anexe gospodărești, 1,5 tone lemne de foc, un frigider, două butoaie din lemn și un pat. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 10 000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 150 000 de lei. Cauza probabilă a acestui eveniment a fost un foc deschis lăsat nesupravegheat în apropierea materialelor combustibile.

În localitatea Slobozia Mândra, duminică,pompierii militari turneni au reușit să salveze locuința unui cetățean care era amenințată să fie cuprinsă de flăcările ce se manifestau la o anexă, în apropierea ei. Incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ o oră, cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă, în limitele găsite. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la suma de 1000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 40 000 de lei.

Cauza probabilă a acestui eveniment a fost un foc deschis lăsat nesupravegheat în apropierea materialelor combustibile.

Pompierii recomandă…

Pentru evitarea unor consecinţe grave asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri preventive privind folosirea focului deschis:

– desfăşurarea arderii se va face numai pe timp de zi şi în condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se va face în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;

– arderea se va efectua în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Activități de control și informare preventivă

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat două controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la unitățile agricole din localităților Scrioaștea și Peretu, aplicând pentru neregulile constatate 5 sancțiuni contravenționale în cuantum de 2500 de lei.

Principalele aspecte urmărite pe timpul verificărilor au fost:

– respectarea normelor specifice de apărare împotriva incendiilor pe timpul lucrărilor agricole de recoltare a păioaselor;

– respectarea reglementărilor referitoare la utilizarea focului deschis şi privind fumatul;

– existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, în special pe timpul lucrărilor de recoltare a păioaselor;

– acordarea de asistență tehnică de specialitate la solicitările venite din partea responsabililor obiectivelor controlate;

– diseminarea de materiale informative privind reguli și măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul campaniei agricole și a lucrărilor ce presupun utilizarea focului deschis.

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Maior Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole