14.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, aprilie 25, 2024

Concursul „MÂNDRU DE ROMÂNIA” organizat și premiat de Primăria Alexandria și Consiliul Local al Municipiului Alexandria

Sănătate

Primăria Municipiului Alexandria și Consiliul Local al Municipiului Alexandria organizează concursul „MÂNDRU DE ROMÂNIA”, care se va desfășura la data de 29 noiembrie 2022, cu precizarea că în data de 30 noiembrie 2022 va avea loc gala de premiere, organizată într-un cadru cadru festiv, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din municipiul Alexandria.

Premiile care vor fi acordate de municipalitate constau în premii de participare, premiul special pentru autenticitate (poate fi individual sau colectiv), fiind vorba despre o excursie într-o zona istorică în anul 2023, dar și marele premiu, acordat pentru fiecare categorie de vârstă, respectiv o excursie într-o zona istorică în anul 2023.

Concursul „MÂNDRU DE ROMÂNIA” are drept scop stimularea exprimării creative a elevilor pentru iubirea de neam și țară, promovarea patriotismului, a simbolurilor naționale (imn, drapel, stemă, zi națională), a culturii tradiționale, a literaturii, muzicii, obiceiurilor și tradițiilor noastre naționale, a artei și religiei, a științei și valorilor naționale. Durata momentului prezentat de participanți va fi de maxim 15 de minute, din momentul în care participanții își încep reprezentația în fața juriului, format din persoane cu pregătire relevantă în domeniul în care se organizează concursul, având la dispoziție o perioadă de maxim 15 minute pentru așezarea decorului.

Precizăm faptul că, pentru participarea în cadrul concursului organizat, vor fi acceptați maxim 20 de elevi participanți din fiecare școală/ categorie de vârstă (primar, gimnazial și licee, din aceeași clasă, sau din clase distincte) și maxim 2 profesori coordonatori. Ca și obligativitate, școlile participante vor transmite instituției tabelul nominal cu participanții, până la data de 14.11.2022, care va cuprinde în mod obligatoriu următoarele date: numele, prenumele și clasa  elevilor participanți, dar și numele, prenumele, datele de contact (telefon și e-mail) pentru profesorii coordonatori, tabele fiind semnate și ștampilate de conducerea unității de învățământ. Precizăm faptul că listele cu elevii desemnați să participe la eveniment, trimise instituției, nu pot fi modificate sau completate ulterior, decât în cazuri excepționale, precum cele expuse prin Regulamentul concursului, disponibil aici:  https://alexandria.ro/storage/formidable/8/Regulament.pdf .

Stick-ul de memorie cu muzica/ coloana sonoră (dacă este cazul), cu durata de maxim 15 minute în format MP3, dar și scenariul reprezentației, vor fi prezentate la Centrul Multifuncțional pentru Tineri, până la data de 24.11.2022.

Organizatorii precizează în mod ferm faptul că se vor organiza întâlniri cu coordonatorii, la cererea acestora, cu minim două săptămâni înainte de concurs și se vor clarifica eventualele nelămuriri (supune la vot, dacă va fi cazul). Alte nelămuriri, ridicate pe parcursul concursului și nediscutate la aceste întâlniri, nu vor fi luate în considerare.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole