4.3 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 19, 2024

„Există opoziție. Există alternativă.” – Nu și dacă ne luăm după sondaje

Sănătate

Liga Aleşilor Locali – eveniment organizat la sfârșitul săptămânii trecute s-a vrut a fi „un moment de #Restart pentru PMP!”. Pe lângă cei 1500 de aleși ai Partidului Mișcarea Populară veniți din teritoriu au fost invitați și președinții Uniunii Salvaţi România (USR) şi Forţa Dreptei, Cătălin Drulă şi Ludovic Orban. Mesajul principal, și care a fost împârtășit în social media de către invitații speciali a fost următorul:

„Cei care conduc astăzi destinele ţării ne-au trădat. Preşedintele Iohannis ne-a promis “România Educată” şi ne-am trezit cu “România la fără frecvenţă”… Cum să împrumuţi atât de mulţi bani şi să nu vrei să măreşti pensiile cu 25%, aşa cum a propus PMP, când avem o inflaţie istorică? PSD şi PNL nu vor să mărească pensiile şi salariile românilor, condamnându-i cu cinism la sărăcie şi dependenţă faţă de un stat pe care tot ei l-au monopolizat.” – Preşedintele PMP Eugen Tomac

„Din noiembrie 2021, PSD este la guvernare și deține portofoliile cheie de care depinde creșterea pensiilor, respectiv ministerul muncii și ministerul finanțelor. Conform promisiunilor din campanie, punctul de pensie trebuia să ajungă în 2022 la 2010 lei. În contradicție totală cu toată tevatura lor electorală despre creșterea pensiilor, pesediștii nu au fost în stare să aducă punctul de pensie decât la 1586 lei.” – Președintele Forţa Dreptei Ludovic Orban

„Opt ani de regim Iohannis au distrus economia, bunăstarea și, acum, ultima speranță de dreptate a românilor. A fost metodic, a pozat în campion al cinstei, dar acum vedem clar ce a urmărit: un parteneriat toxic cu PSD, pentru a alimenta camarila de firme și pile cu impunitate. Între timp, oamenii cinstiți din România trăiesc mai prost și se uită cum clasa de privilegiați a Marelui Trădător de la Cotroceni se îmbuibă cu nemiluita. Și oricât își dorește acest dictator închipuit, Opoziția e aici și nu pleacă nicăieri. Ne vom lupta cu sistemul lui mereu și peste tot.” – Uniunii Salvaţi România Cătălin Drulă

Mai mult, Ludovic Orban a punctat decisiv: „Există opoziție. Există alternativă. Împreună cu Cătălin Drulă și Eugen Tomac la Liga Aleșilor Locali ai PMP.”

Totuși, realitatea spune o altă poveste. Se știe că Ludovic Orban a încercat să creeze un pol de opoziție din momentul în care a fost exclus din cercul puterii cu ajutorul USR-ului. Iar mai târziu, când USR-ul s-a autoexclus de la guvernare, Ludovic Orban a trecut peste momentul trădării și i-a abordat pe aceștia pentru a coagula acel pol de opoziție. Gurile rele spun că USR-iștii „s-au ținut cu coada pe sus”, crezând că odată ajunși în opoziție vor urca în sondaje fulminant și se vor întoarce la vremurile în care credeau că vor deveni al doilea partid din țară. Momentul de limpezire a venit în luna Septembrie. Sondajul CURS realizat la nivel național în perioada 8 – 22 septembrie 2022 indica faptul că PSD și PNL ar putea să formeze singure guvernul, dacă ar avea loc alegeri parlamentare în acel moment.

Rezultatele sondajului dădeau următoarele repartizări ale opțiunilor celor intervievați:

  • PSD – 35%
  • PNL – 22%
  • AUR – 15%
  • USR – 8%
  • UDMR – 5%
  • PMP  – 4%
  • PU-SL – 4%
  • PER – 2%
  • Partidul SOS România /în care s-a înscris Diana Șoșoacă) are 2%

Observăm că lipsesc două partide. Forța Dreptei și nou creatul REPER, partidul rezultat din exodul masiv al aleșilor din USR. Pentru Forța Dreptei este un moment de panică, pentru că este clar că sunt în marja de eroare a sondajului, deci nu vor intra în Parlament. Dar și pentru USR este un moment dificil. Forța Dreptei are peste un an de prezență pe scena politică, cu nume grele printre fondatori, situația fiind gravă dacă nu se schimbă ceva radical, REPER-ul, însă, avea puțin peste o lună de la constituire și a absorbit majoritatea numelor grele din USR care în campanie vor conta și nu au încă tracțiune pe scena politică. USR se poate lăuda că nu a pierdut primari dar situația se poate schimba în momentul alegerilor, având în vedere statutul special al primarilor care nu le permite schimbarea partidului în timpul mandatului. Atât PMP-ul, USR-ul dar și Forța Dreptei riscă să nu intre în Parlament dacă vor merge separat în alegeri, singura lor șansă fiind o alianță. Cred că cel mai greu de convins vor fi USR-iștii, care au un orgoliu mai mare decât le permite opțiunile alegătorilor.

Și într-o alianță sunt riscuri, alegătorii Forței Drepte s-ar putea să nu uite că USR a respins al doilea mandat de Prim Ministru pentru Ludovic Orban și l-au preferat pe Florin Câțu, în mare și la ordinul venit de la Cotroceni. Suporterii PMP s-ar putea și ei să nu uite că USR-ul i-a exclus de la formarea guvernului și că Ludovic Orban a fost de acord. În plus, toate cele trei partide au un lucru în comun care va atârna foarte greu în opțiunile românilor la cabina de vot – susținerea și impunerea de restricții aberante pe timpul pandemiei. Toate cele trei partide plătesc din plin politic comportamentul din timpul pandemiei, pe care il va resimți și PNL în curând. Aici PSD-ul a jucat prudent și acum culege roadele, paradoxal, chiar dacăp sunt la guvernare și situația economică nu pare să își revină. Dar asta este o altă discuție.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole