10.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, aprilie 23, 2024

România va deveni independentă energetic și, totodată, ne vom asigura securitatea energetică și cu ajutorul energiei nucleare – Virgil Popescu(PNL)

Sănătate

Conferința ONU privind schimbările climatice aduce finanțare pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale Centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă. În prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, și a Reprezentantului Special al Președintelui SUA pentru Climă, John Kerry, Banca de Export-Import a Statelor Unite ale Americii s-a angajat să finanțeze cu 50 milioane de dolari faza a doua, de lucrări preliminare construcției celor două reactoare, și cu 3 miliarde de dolari cea de-a treia fază, de realizare propriu-zisă a proiectului. Proiectul unităților 3 și 4 este structurat în trei faze. Prima fază – etapa pregătitoare – va fi finalizată până la sfârșitul primului trimestru al anului viitor. Ce-a de-a doua fază, a lucrărilor preliminare, va fi demarată în martie/aprilie 2023 și va fi finalizată în trimestrul al treilea din 2025. Faza a treia, de construcție efectivă a celor două reactoare, se va încheia în 2030.

„Da, România va deveni independentă energetic și, totodată, ne vom asigura securitatea energetică și cu ajutorul energiei nucleare. Pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate face.” – a declarat ministrul Virgil Popescu(PNL)

Aceste linii de finanțare vor fi susținute prin intermediul acordului de sprijin discutat cu Guvernul României de către Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România. Prin anunțul de astăzi, SUA dă un semnal politic puternic că susține financiar dezvoltarea programului nuclear civil al României.

Prin creșterea capacității sale de producere a energiei electrice în centralele nucleare, România face pași importanți către independența sa energetică, printr-o tehnologie curată, care este o soluție alternativă pentru reducerea emisiilor nocive eliberate în atmosferă.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole