În istoria Războiului pentru întregirea patriei (1916-1918), luptele de la Prunaru, de la jumătatea lunii noiembrie 1916 (care au culminat cu celebra ȘARJĂ) reprezintă una din cele mai sublime pagini de eroism dovedite de către poporul român și de către armata noastră, pentru apărarea pământului strămoșesc.
Despre această faptă de arme (imortalizată de penelul pictorului D. Stoika și de către dalta sculptorului Dumitriu – Bârlad), s-a scris mult, atât în literatura istorică cât și în scrierile noastre militare.
În toamna anului 1916, armata Puterilor Centrale era condusă de feldmareșalul german Mackensen, prin grupul Donau (Dunărea) care era condus de generalul Kosch.
Grupul lui Kosch era compus din 4 divizii – divizia nr. 217-germană, divizia nr. 26-turcă, divizia nr. 4 Preslav – bulgară și divizia de cavalerie germană. Din cadrul diviziei 217, făcea parte și Batalionul Alpen korps – vânători de munte (compus din elita infanteriei germane), care a reușit să se poziționeze în spatele armatei române, cucerind satul Prunaru (în prezent aparținând de comuna Bujoreni, județul Teleorman) pereclitând o iminentă retragere a românilor.
Povestea celor peste 300 de cavaleriști ai Regimentului 2 Roșiori:
Comandantul Diviziei 18 Infanterie, generalul Alexandru Referendaru, ordonă ca două regimente ale diviziei să atace armata inamică.
Astfel, în zilele de 14 și 15 noiembrie 1916, au avut loc patru atacuri succesive, care nu au reușit să distrugă dispozitivele forțelor germane, producând multe victime în rândul militarilor români. În această situație, generalul Referendaru apelează la o soluție disperată, la limita sinuciderii…
Acesta îi transmite comandantului Regimentului 2 Roșiori, colonelul Gheorghe Naumescu, ordinul de luptă pentru atacarea dispozitivului german, cu detașamentul de cavalerie, pentru a deschide drumul de retragere al diviziei 18 infanterie.
Colonelul Gheorghe Naumescu, deși bolnav de pneumonie și cu o rană recentă care nu se închisese, preia conducerea directă a detașamentului.
Detașamentul ,,Zimnicea” al Regimentului 2 Roșiori, având ca efective trei sute de cavaleriști, se poziționează pe un deal, la 3 kilometri de satul Prunaru.
Detașamentul este împărțit în trei escadroane, conduse de căpitanul Vasilescu Marin, locotenenții Dănescu Ion și Budac Alexandru.
După ordinul de atac, escadroanele 1 și 2 atacă, șarjând cu lăncierii, pozițiile germane din împrejurimile satului, călcând în picioare pe germanii surprinși, zdrobiți de cai sau spintecați de cavaleriști. Escadronul 3 continuă spre sat, exploatând situația creată de șarja românilor și surpriza germanilor.
Aici, începe tragedia, având în vedere că focul mitralierelor germane îi doborau, cu zecile, pe militarii români.
Lupta din sat este descrisă de Constantin Kirițescu: ”…dușmanul a ascuns zeci de mitraliere, care aruncă o ploaie de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă, unii peste alții. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă formând, împreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerând. Printre ei, toți ofițerii regimentului, în frunte cu bravii lor comandanți. Cade împușcat și colonelul Naumescu. Locotenent – colonelul Emanuil Pop descalecă și încearcă să-l pună la adăpost în prispa unei case. Colonelul îi cere să reia șarja cu militarii care au mai rămas. Pop reia șarja, dar în scurt timp, este și el împușcat… Luptele continuă în sat, când intră în luptă și escadronul 3, alături de cei rămași în viață din celelalte două escadroane, ducându-se o luptă de o cruzime nemaivăzută. Caii omorâți erau folosiți ca scut de cavaleriști, iar luptele la baionetă devin de o ferocitate extraodinară. Cadavrele a sute de militari, români sau germani erau împrăștiate pe câmpul de bătălie, într-un peisaj apocaliptic.
Lăncierii români, care au supraviețuit șarjei, încearcă să se retragă din sat după ce au distrus dispozitivul german care amenința împresurarea diviziei. Un ultim pluton de soldați germani creaseră un obstacol, la o cotitură a drumului de ieșire din sat. Acest punct, fiind întărit cu un cuib de mitralere, a reușit să secere pe puținii supraviețuitori.
Căpitanul Tudor, sublocotenentul Diaconu Poposa, plutonierul Alexandru Chițan și sublocotenentul Ion Hristea se desprind de grupul principal și șarjează cuibul de mitraliere. Ion Hristea reușeste să omoare servanții mitralierei, dar căpitanul Tudor și sublocotenentul Poposa sunt uciși…”
În urma sacrificiului cavaleriștilor de la Prunaru, Divizia 18 infanterie a reușit să spargă încercuirea și să se retragă.
În Șarja de la Prunaru, au luptat 363 de ostași (din care 14 ofițeri) ai Regimentului 2 Roșiori, fiind uciși circa 300 soldați și ofițeri iar în viață au mai rămas doar 50-60 de călăreți, între care și 5 ofițeri și 2-3 subofițeri…
Colonelul Gheorghe Naumescu, grav rănit, este luat prizonier. Ulterior, germanii îl vor preda bulgarilor, unde își va găsi sfârșitul la data de 3 iulie 1917, fiind răpus de mizeria lagărelor bulgărești de atunci.
După primul război mondial a fost construit un cimitir militar, pe locul unde s-au desfășurat luptele și unde au căzut la datorie militarii din Regimentul 2 Roșiori. În acest loc au fost înhumați peste 1.300 de ostași eroi, căzuți între anii 1916-1919, în luptele din împrejurimile comunei Bujoreni – satul Prunaru. În memoria celor căzuți și ca un omagiu adus eroismului lor, la 8 iunie 1930 a fost dezvelit un monument comemorativ (construit de către societatea ,,Cultul Eroilor”), acesta fiind constituit dintr-o stelă de piatră cioplită, în vârful căreia se află o statuie de bronz, înfățișând un vultur cu aripile întinse, gata să-și ia zborul. ,,Cimitirul Eroilor de la Prunaru 1916-1919″ a fost reconstruit în perioada 1996-1997, la inițiativa Comitetului Național pentru Restaurarea și Îngrijirea Monumentelor și Cimitirelor Eroilor, cu sprijinul consistent al Consiliului Județean Teleorman. La data de 27 septembrie 1997 a avut loc ceremonia de sfințire a Cimitirului Eroilor din satul Prunaru, comuna Bujoreni, odată cu dezvelirea unei Plăci comemorative unde erau gravate numele eroilor căzuți la datorie în acea luptă memorabilă. Periodic, în acest loc s-au organizat și desfășurat ceremonii militare, pentru omagierea eroilor căzuți la datorie, prilej de a le aduce un pios gând și recunoștința noastră, veșnică, pentru jertfa lor.
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE !
Col.(r.) Orodel Emilian
