14.2 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, martie 28, 2024

Marcel Ciolacu: Îi solicit președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, să intervină pentru revizuirea Legii minorităților naționale

Sănătate

Îi solicit președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, să intervină pentru revizuirea Legii minorităților naționale, care a fost adoptată recent de Rada Supremă a Ucrainei și care afectează dreptul copiilor români din această țară de a învăța în limba maternă.

În discursul susținut, în aprilie, în Parlamentul României, președintele Zelenski ne-a promis că va proteja minoritatea românească din Ucraina și că va promova dialogul cu țara noastră în chestiunile privind minoritatea românească. Ulterior, președintele ucrainean m-a asigurat chiar în timpul vizitei pe care am făcut-o la Kiev că minoritatea română din Ucraina va avea parte de aceleași drepturi, protecție și tratament ca și minoritatea ucraineană din România.

România a sprijinit Ucraina pe mai multe planuri după declanșarea invaziei Federației Ruse, începând de la gestionarea fluxurilor de refugiați și până la facilitarea exporturilor de grâne.

Pe lângă aceste acțiuni care au demonstrat că România poate fi un partener de nădejde în situații critice, țara noastră susține fără rezerve aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Unul dintre motivele pentru care mă pronunț în favoarea integrării Ucrainei în comunitatea europeană este că astfel se asigură cele mai solide garanții pentru respectarea drepturilor minorității românești din această țară.

În noua Lege a minorităților naționale din Ucraina au fost introduse unele reglementări pozitive, care trebuie salutate. Însă aceeași lege conține mai multe prevederi neclare și chiar contrare în raport cu standardele europene privind drepturilor minorităților.

România este un exemplu în protejarea minorităților și ne așteptăm ca partenerii și vecinii noștri să acorde aceleași drepturi, atenție și protecție minorității române, așa cum o facem noi de câteva decenii!

Marcel Ciolacu, Președinte Partidul Social Democrat

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole