EUROPE DIRECT Teleorman a organizat astăzi, 22 martie, o nouă „Lecție de informare europeană” la una dintre cele mai de vechi instituții de învățământ din județul Teleorman și anume Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Alexandria.
La 120 de ani de la înființarea acestui liceu, ne-am bucurat să-i avem ca parteneri de dezbatere pe elevii și cadrele didactice din acest lăcaș de învățământ cu tradiție în Teleorman.
Și a fost o întâlnire extrem de animată în care am discutat despre politicile, strategiile, instituțiile și prioritățile Uniunii Europene pentru anul 2023, despre drepturi și obligații pe care le avem în calitate de cetățeni europeni, despre abilități și necesitatea pregătirii profesionale pe tot parcursul vieții într-un an dedicat competențelor, despre importanța votului și a alegerilor europarlamentare, dar și despre o Europă pregătită pentru era digitală.
Pentru ca cei prezenți să înțeleagă și mai bine ce este UE, cum a fost creată și cum funcționează aceasta, am vizitat împreună site-ul Spațiul învățării al Uniunii Europene, acolo unde am căutat și ne-am jucat cu diversele materiale didactice puse la dispoziție de această platformă.
Potrivit obiceiului, am premiat cel mai activ participant și anume elevul Gabriel Dobeanu din clasa a XI-a B, de altfel unul dintre cei mai bine informați elevi cu care care noi ne-am întâlnit.
Întâlnirea de astăzi a fost posibilă datorită unor profesori extrem de dedicați meseriei pe care și-au ales-o și cu care am avut plăcerea să colaborăm, respectiv: prof. Gina Georgeta Curea – directoarea liceului, prof. Bogdan Doncea – directorul adjunct, prof. Mirela Ilicea – consilierul educativ, prof. Nicoleta Elena Cîrnaru, prof. Teodora Emilia Smîrcea, prof. Roxana Flămânzeanu și bibliotecar Elena Rozalinda Mîrtîcu.
La finalul întâlnirii, gazdele noastre au pregătit o surpriză pentru echipa ED Teleorman: un minirecital de dansuri și cântece populare susținut de elevi ai acestui liceu. Mulțumim pentru căldura cu care ne-ați primit și felicitări tuturor!
În Anul European al Competențelor, construim împreună viitorul!
Aurelia Bărbuț
Marinela Rușanu