Pagina noastră a postat în integralitatea sa înregistrarea ședinței Consiliului Local Zimnicea. Au fost 13 proiecte de hotărâri pe ordinea de zi, plus punctul „Diverse”. Primarul orașului Zimnicea, dl. Petre Pârvu, a considerat necesar să vină cu explicații suplimentare asupra unora dintre proiectele de hotărâri dezbătute astăzi. Astfel, referitor la proiectul de hotărâre inițiat de unul dintre consilierii locali ai PNL, proiect care a picat la vot din cauza imposibilității legale de aprobare, primarul orașului Zimnicea subliniază faptul că știe foarte bine situația respectivă. Mai mult decat atât, primarul orașului Zimnicea a acordat ajutor de urgență respectivei persoane aflate în dificultate. De asemenea, persoana în cauză beneficiază de sprijinul unui asistent personal, salariat al Primăriei Zimnicea. Din păcate însă, propunerea respectivului consilier local, nu are suport legal. Un alt subiect important în viziunea primarului orașului Zimnicea îl constituie rectificarea bugetului local, rectificare în urma căreia au fost alocate sume către sănătate și învățământ, dar și spre alte sectoare de activitate. Care au fost aceste priorități, aflăm din interviul de mai jos. Nu în ultimul rând, primarul orașului Zimnicea deplânge atitudinea unora dintre consilierii locali ai orașului, așa numita „opoziție”, care prin atitudinea lor nu fac decât să urmărească capital politic cu orice preț.
Primăria Zimnicea