11.8 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

duminică, mai 5, 2024

MESAJUL PREȘEDINTELUI ANCMRR DIN MAI

Sănătate

Stimaţi camarazi şi dragi prieteni,

Sărbătorim, la 31 mai, 13 ani de la instituirea “Zilei Rezervistului Militar”, eveniment care a marcat în mod pozitiv vieţile noastre şi a contribuit la întărirea demersurilor noastre vizând apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale militarilor şi poliţiştilor, în rezervă şi în retragere, din structurile Sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.
În aceste moment aniversar, ca președinte în exercițiu al structurilor asociative din sistem, îmi revine o datorie de onoare și îmi face o mare plăcere să vă adresez, domniilor voastre și tuturor membrilor asociațiilor surori pe care le conduceți, din partea mea și a membrilor Consiliului nostru Executiv, sincere felicitări pentru eforturile depuse în scopul întăririi cooperării noastre şi afirmării prezenţei active în cadrul comunităţii.
Sărbătorirea acestui eveniment îmi oferă, totodată, minunata ocazie de a-mi exprima respectul deplin și admirația pentru profesionalismul, credința, devotamentul, demnitatea și onoarea cu care toți dintre Dumneavoastră aţi servit țara sub drapelul tricolor și aţi contribuit la apărarea unor valori fundamentale ale societăţii, uneori chiar cu prețul vieții.
Folosesc acest prilej pentru a vă transmite, tuturor, din toată inima, cele mai calde urări de multă sănătate și liniște sufletească alături de cei dragi, pensie lungă și puterea de a trece cu bine peste incertitudinile prezentului, cu convingerea că numai împreună putem reuşi acest lucru.

” LA MULŢI ANI ! ” dragi camarazi și prieteni.

Cu stimă, respect, aleasă consideraţie şi sinceră preţuire,

PREŞEDINTELE ANCMRR din MAI,
General cu patru stele, în retragere,
dr. Ioan HURDUBAIE

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole