17.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

luni, aprilie 29, 2024

Proiectul „Controlul integrat al poluării cu nutrienți” finalizat cu succes! – Adrian Gâdea

Sănătate

Proiectul a constat în instruirea a 6500 de fermieri, atât din producția vegetală, cât și din cea animală, pentru protejarea de poluare a apelor subterane și de suprafață, cu nitrați.

La întâlnirea de final de proiect cu fermierii „campioni”, propuși ca model de bune practici agricole, în cadrul proiectului „Controlul integrat al poluării cu nutrienți”, organizată la CJ Teleorman, a participat dl. Daniel Botănoiu, Consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului României, președintele Asociației Fermierilor din România(AFR) și ing. Ion Cioroianu, prim-vicepreședinte AFR.

Proiectul Ministerului Mediului a fost finanțat de Banca Mondială și a fost implementat în perioada 2019-2023 de AFR, membru în federația PRO AGRO.

Proiectul s-a bucurat de succes în toate cele 3 regiuni ale țării, Moldova+Dobrogea, Muntenia+Oltenia, Transilvania+Banat+Crișana+Maramureș, în care a fost derulat, cu consecințe benefice atât pentru mediu, cât și pentru cetățenii care vor beneficia de produse sănătoase și curate, de la producătorii noștri de hrană.

Adrian Gâdea, președinte PSD Teleorman

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole