34.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, iulie 16, 2024
spot_img

ISU Teleorman – 14 incendii de vegetație uscată și deșeuri menajere în doar 24 de ore

Sănătate

Ieri, Duminică 07.07.2027, pompierii teleormăneni au acționat pentru stingerea a nu mai puțin de 14 incendii de vegetație uscată și deșeuri menajere.

Poroschia, Năsturelu, Cosmești, Zimnicea, Mereni, Troianul, Drăcșenei, Necșești, Merișani, Scrioaștea, Poroschia (2), Slobozia Mândra (în apropiere de DJ 546) și Alexandria sunt localitățile unde am fost solicitați să intervenim pentru a opri focul să se propage la bunurile materiale ale cetățenilor și la culturile agricole din apropiere.

Oare dacă viața ori bunurile dumneavoastră ar fi puse în pericol, ați fi de acord cu așa ceva? Ați tolera acțiunile iresponsabile ale semenilor dacă agoniseala de o viață v-ar fi distrusă ori, și mai grav, dacă persoanele dragi ar putea să devină victime ale acestora? Suntem convinși că nu!

Împreună trebuie să spunem STOP incendiilor de vegetație uscată și să le transmitem celor care fac aceste lucruri că vor fi aspru sancționați.

Având în vedere amploarea fenomenului, solicităm tuturor persoanelor responsabile, care observă alți oameni că dau foc vegetației uscate sau deșeurilor menajere, să anunțe de îndată acest lucru autorităților locale, astfel încât cei vinovați să fie trași la răspundere.

Reamintim tuturor cetățenilor că incendierea vegetației uscate este INTERZISĂ!

De ce

Pentru că poate pune în pericol viața oamenilor, poate distruge habitatul unor animale, poate afecta gospodăriile, locuințele, rețelele de electricitate, pădurile sau culturile agricole.

Vântul contribuie la propagarea flăcărilor, iar dacă incendiile se manifestă aproape de locuințe, pericolul este și mai mare.

Protejați-vă viața și proprietatea și nu uitați că prin incendierea vegetației uscate și a gunoaielor se poluează și mediul înconjurător.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole