39.6 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

marți, iulie 16, 2024
spot_img

Ministerul Finanțelor a dat startul unei noi ediții Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an

Sănătate

Românii pot cumpăra, începând cu date de 08 iulie a.c, titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 08 iulie 2024 – 08 august 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;
  • Între 08 iulie 2024 – 09 august 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
  • Între 08 iulie 2024 – 08 august 2024 în mediul urban și 08 iulie 2024 – 7 august 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

       Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică de pe site-ul Ministerului Finanțelor și pe site-ul: www.posta-romana.ro.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole