ISU Teleorman a organizat un exercițiu de cooperare în zona portului din municipiul Turnu Măgurele

Sănătate

Ieri, 26 martie 2025, începând cu ora 12.00, pe fluviul Dunărea, în zona portului din municipiul Turnu Măgurele, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman a organizat un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident naval, produs între bacul de transport persoane și o barjă cu produse petroliere, în urma căruia mai multe victime s-au autoevacuat pe o barcă de salvare avariată, rămasă în derivă la o distanță destul de mare față de mal, altele au căzut direct în apă, în urma impactului, iar scurgerile de substanțe necunoscute din barjă au afectat o zonă de aproximativ 100 mp de luciu de apă.

Având în vedere primele date primite pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și a faptului că în eveniment puteau fi implicate foarte multe persoane, la nivelul județului nostru s-a pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție, care presupune alocare de forțe și mijloace de intervenție suplimentare, astfel încât cetățenii să poată beneficia de un ajutor rapid și eficient din partea salvatorilor.

După sosirea primelor echipaje de pompieri și efectuarea recunoașterii, forțele de intervenție au fost suplimentate progresiv, cu personal și mijloace de intervenție specializate, care fac parte din cadrul instituțiilor cu rol în managementul acestor situații de urgență, respectiv din cadrul structurilor de pompieri, jandarmi, poliție, poliție de frontieră, ambulanță, crucea roșie, APM, SGA, GNM și autoritățile publice locale.

Atunci când vorbim de incendii sau intervenții SMURD, știm cu toții că pompierii militari sunt ținuți în priză din cauza misiunilor frecvente, însă în ceea ce privește utilizarea bărcilor de salvare, acestea sunt mult mai rare, motiv pentru care este nevoie de desfășurarea unor antrenamente periodice, speciale, așa cum a fost și exercițiul de astăzi.

Pe timpul acestuia s-a urmărit ca subofițerii, conducătorii de ambarcațiuni, să își formeze reflexe rapide precum reglarea adâncimii elicei în apă, dispunerea persoanelor pe borduri, capacitatea de încărcare, navigația, plecarea și acostarea, procedeele de căutare-salvare, verificarea permanentă a echipamentului și securitatea salvatorilor. Misiunea lor în cadrul exercițiului a fost să aducă la mal, în siguranță, împreună cu personalul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Teleorman, toate persoanele rănite și să le predea echipajelor medicale din cadrul SMURD și Serviciul de Ambulanță Teleorman, astfel încât acestea să primească primul ajutor calificat ori să fie transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Misiunea autorităților a continuat cu desfășurarea procedurilor privind izolarea rapidă a zonei afectate de poluare și luarea măsurilor necesare pentru neutralizarea substanțelor identificate (petrol), iar ulterior depoluarea acesteia cu ajutorul materialelor absorbante, a barierelor plutitoare și a bărcilor de salvare. Acţiunea s-a încheiat cu o analiză a modului şi capacităţii de intervenţie în cazul producerii unor astfel de situaţii, concluzia fiind că toate forţele participante au demonstrat că pot gestiona corect astfel de situații de urgență.

Le mulțumim tuturor participanților din cadrul instituțiilor implicate pentru modul profesionist de abordare a acestui eveniment și dăruirea de care au dat dovadă, fiind convinși că în cazul unor situații reale vor depune aceleași eforturi pentru salvarea vieții, a bunurilor materiale ale cetățenilor și a mediului înconjurător!

Compartimentul Informare și Relații Publice

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole