Ieri, 26 martie 2025, a fost semnat Contractul de Finanțare pentru proiectul “DOTAREA LABORATORULUI DE MICROBIOLOGIE DIN CADRUL SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ALEXANDRIA”, încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și Consiliul Județean Teleorman, în calitate de Beneficiar al finanțării.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de optimizarea capacității laboratorului de microbiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, prin dotarea cu echipamente specifice medicale și nemedicale, cu scopul de a facilita stabilirea unui diagnostic etiologic de suspiciune sau certitudine, putând fi prima linie de detectare a evenimentelor neobișnuite de natură infecțioasă.
Implementarea acestui proiect va facilita administrarea unui tratament personalizat în funcție de nevoile identificate, contribuind astfel la creșterea eficienței sistemului de sănătate și la îmbunătățirea accesului egal la servicii medicale de calitate în regiune.
Adrian Gâdea, președinte PSD Teleorman



