Zimnicea – Întâlnire operativă coordonată de Prefectul Județului Teleorman pe tema incendiilor de vegetație uscată

Sănătate

Primarul orașului Zimnicea, dl.Petre Pârvu, a fost ieri gazda întâlnirii operative a Prefectului Județului Teleorman, dl.Benone Rababoc, cu reprezentanții ISU Teleorman, Consiliului Județean, APIA, GNM, Direcției Silvice, Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate Teleorman, și cei ai unităților administrativ teritoriale(primari sau reprezentanții acestora), din raionul de intervenție al Detașamentului de Pompieri Zimnicea.

Inspector șef al ISU Teleorman, dl.col.Florin Pîngă, l-a felicitat pe primarul orașului Zimnicea pentru inițiativa de creare a SVSU Zimnicea, pentru modul în care a dotat acest serviciu, atât din punct de vedere tehnic(serviciul dispune inclusiv de o autospecială de stingere a incendiilor), cât și din punct de vedere al personalului. Inspectorul șef al ISU a subliniat colaborarea excelentă pe care pompierii militari au avut-o de fiecare dată cu SVSU Zimnicea. Un alt aspect pozitiv subliniat și de conducătorul ISU, a fost acela că Zimnicea este orașul în care toate școlile dețin autorizație de securitate la incendiu.

Întâlnirea a avut ca punct central găsirea de soluții cât mai eficiente pentru limitarea incendiilor de vegetație, intervenția cât mai eficientă în cazul evenimentelor de acest fel, colaborarea tuturor instituțiilor publice abilitate, modalitățile de prevenire. Problema incendiilor de vegetație uscată este una în creștere de la an la an în județul Teleorman, constituind un risc major pentru bunurile și viețile oamenilor.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole