Zilele trecute, pe rețelele de socializare ale pensionarilor și rezerviștilor militari din întreg snaopsn, a fost postat un MESAJ (de către un camarad al cărui nume nu îl cunosc) destul de cuprinzător și edificator despre situația și starea de spirit a noastră, a celor mulți care am slujit țara cu devotament și credință, iar acum așteptările noastre au fost risipite (ca să nu zic umilite ori batjocorite…).
Repostez acest mesaj, iar în continuarea acestuia (inspirat de zecile de reacții și comentarii, dar mai ales a unui camarad teleormănean, fost inspector șef…), mi-am exprimat și eu o scurtă opinie (așa cum am mai făcut-o și în acești ultimi ani, de nenumărate ori, public…)
,, * CONDIȚIA MILITARULUI *
Un militar este, la începuturile devenirii sale, un om obișnuit. Nimic spectaculos, nimic mistic. Doar un om selectat pentru anumite calități — caracter, rezistență, disciplină, disponibilitate — pe care statul le vede, le extrage și le modelează.
Statul îl îmbracă într-o uniformă, dar înainte de uniformă îl îmbracă într-o doctrină. Îl trece printr-un proces de reconfigurare interioară: îl învață să creadă într-un ideal mai mare decât propria viață, nu ca pe o opțiune, ci ca pe o structură de funcționare.
Onoare, patrie, datorie, sacrificiu — nu metafore, ci ordine de zi.
Țara îi spune că are nevoie de el, că binele comun depinde de capacitatea lui de a rezista acolo unde alții cedează.
Aici începe modelarea.
Din prima zi, militarul învață că trebuie să suporte. Frigul, foamea, oboseala, lipsurile, durerea — nu sunt obstacole, ci instrumente pedagogice.
Învață să meargă înainte când trupul îi cere să se oprească, să își depășească limitele fizice și psihice, să găsească soluții acolo unde nu există soluții, să transforme imposibilul în posibil prin disciplină, voință și antrenament continuu.
Pentru el, confortul devine un lux, iar sacrificiul — o normalitate.
Aceasta este FAZA DE CONSTRUCȚIE: dezindividualizare, reprogramare, aliniere.
Militarul este format să pună pe primul loc pe ceilalți.
Misiunea înaintea confortului personal. Camarazii înaintea propriei siguranțe. Țara înaintea intereselor individuale.
Familia lui ajunge, de cele mai multe ori, pe locul al doilea, iar propria persoană — întotdeauna pe ultimul loc.
El pleacă atunci când ceilalți fug. Intră acolo unde ceilalți se tem. Acceptă, lucid și conștient, că într-o zi poate fi nevoit să se sacrifice pentru oamenii care nu îi vor ști niciodată numele.
Aceasta este faza de utilizare: disponibilitate totală, reacție doctrinară, identitate operațională.
Dar în timp ce dă totul, militarul pierde drepturi.
Nu poate candida.
Nu poate fi ales.
Nu poate protesta.
Nu poate face grevă.
Nu poate critica public instituția.
Nu poate avea activitate politică.
Nu poate negocia.
Nu poate refuza.
Nu poate spune „nu”.
Nu poate spune „ajunge”.
În timp ce societatea se bucură de libertăți democratice, militarul trăiește într-un regim de restricție permanentă.
Aceasta este faza de AMPUTARE CIVICĂ: libertăți limitate, obligații totale, responsabilitate unilaterală.
Și totuși, după ce împlinește toate acestea, militarul ajunge adesea marginalizat. Uneori doar tolerat. Privit cu suspiciune sau cu indiferență. Pentru că este diferit. Pentru că disciplina lui incomodează. Pentru că gândește altfel, simte altfel și privește lumea prin filtrul responsabilității și al sacrificiului.
Un militar nu mai poate deveni niciodată un civil în adevăratul sens al cuvântului.
Experiențele, instruirea și conștiința datoriei îl schimbă definitiv.
Aceasta este FAZA DE FRACTURĂ: incompatibilitatea cu civilul, diferența de paradigmă, distanța existențială.
Civilul trăiește, de regulă, pentru sine și pentru cei apropiați. Militarul trăiește cu ideea permanentă că, la nevoie, trebuie să fie pregătit să renunțe la tot pentru ceilalți. Această diferență creează o distanță greu de înțeles de către cei care nu au purtat niciodată uniforma.
Nu este vorba despre superioritate, ci despre o altă formă de existență, construită pe responsabilitate, control și asumare.
Aceasta este faza de separare: două lumi paralele, două logici diferite, două moduri de a percepe riscul și datoria.
Astfel , CONDIȚIA MILITARULUI este, în esență, o condiție a sacrificiului asumat, dar tăcut.
El nu cere compasiune și nici privilegii.
Cere doar respectul datorat celor care aleg conștient o viață grea pentru siguranța altora.
Pentru că liniștea unei societăți există, de multe ori, tocmai datorită celor dispuși să își riște viața pentru ea.
Aceasta este FAZA DE UZURĂ: sacrificiu fără cerere, loialitate fără garanție, demnitate fără aplauze.
Un militar este cu mult mai mult decât o profesie.
Este o stare de spirit.
O identitate.
O datorie purtată permanent, chiar și atunci când uniforma este dată jos.
Iar această povară nu poate fi înțeleasă pe deplin decât de cei care au ales să trăiască sub jurământul datoriei și al sacrificiului.
Aceasta este FAZA FINALĂ: continuitate interioară, identitate reziduală, jurământul care nu expiră.
Foarte mare ADEVĂR !
Din păcate, lipsește partea în care, atunci când nu mai poate să execute ordinele și misiunile, același MILITAR, devine INUTIL, INCOMOD, și ajunge SĂ FIE DISPREȚUIT, UMILIT și ÎNJOSIT, tocmai de către CIVILII, pe care i-a ajutat, apărat ori salvat, în timpul serviciului, care …apropo, era de 24/24, 7/7, 12/12 ore…! “
Și eu completez: FOARTE MARE ADEVĂR!
Astfel, pentru noi- rezerviștii militari, ca foști militari activi, tot conținutul mesajului/eseului/comentariului ,,Condiția Militarului” este evident normal, firesc, și nu conține nimic fabulos, deosebit, spectaculos, etc.
Problema se pune, atunci când materialul ajunge în fața ochilor unor …concetățeni cu mai multă putere de decizie, care au satisfăcut, sau nu, stagiul militar obligatoriu sau voluntar. Aceștia nu percep corect ceea ce a fost până în 1989, ce a fost imediat după, dar nici ce se întâmplă în viața noastră militară în prezent.
Din partea acestora, degeaba așteptăm înțelegerea și perceperea corectă a problemelor mediului militar, cât și conștientizarea din partea societății civile a problemelor militare…
Este greu de presupus cum aceștia percep, interpretează sau își imaginează realitatea noastră militară.
În ce ne privește, majoritatea dintre ei (și foarte mulți tineri) nu pot înțelege greutățile, privațiunile și vicisitudinile vieții militare, prin care trece un militar în cariera sa…
Noi, ca foști militari activi în toate structurile de aopsn, cei care am servit țara sub drapel (prin jurământ sacru de credință), care în marea noastră majoritate (au fost și excepții și nu majoritatea ori …regula), cei care am fost corecți și ne-am îndeplinit (cu sârguință, cu credință și în mod onorant și onorabil) sarcinile și misiunile încredințate, aveam (și încă mai avem) pretenția și speram, ca și ceilalți să ne trateze corect…
Dar din păcate, realitatea a demonstrat că nu suntem deloc apreciați la nivelul eforturilor făcute de noi (și fiecare dintre noi le știm și le-am simțit cel mai bine…, în detrimentul sănătății ori a neglijării propriilor persoane ori a familiilor noastre) pe parcursul carierei militare.
Cât despre generația actuală, nu știu ce să zic… nimănui cred că nu ne convin unele lucruri la ei, unde au abandonat acel crez, spirit de sacrificiu de care am amintit, una dintre explicații fiind și faptul că în prezent, în școlile militare s-au abandonat și schimbat foarte multe lucruri (sunt multe de spus, în acest sens…).
De aceea, consider că în continuare nu trebuie să renunțăm și că fiecare în județele noastre, în toate mediile este nevoie să facem demersuri, la toate nivelurile, pentru determinarea celor responsabili, civili ori șefi militari, să ne aprecieze corect și să ne trateze cu respect !
Respect, stimă tuturor și să ne rugăm pentru pace.👮♀️❤️🤝
TOȚI MILITARII, care în prezent sunt REZERVIȘTI MILITARI, din întreg sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională – SUNT CEI CARE, pe ploaie, ger, lapoviță, ninsoare sau caniculă… în misiuni, acțiuni, aplicații, poligoane de instrucție, săli de antrenament, șantiere sau teatre de operații AU SLUJIT ȘI SERVIT cu onoare, credință, pasiune și devotament ȚARA, PATRIA, sub Drapelul Tricolor și JURĂMÂNT militar, sacru de credință… Deoarece, Jurământul militar, reprezintă pentru noi, legământul sacru faţă de ţară: ,,Jur credinţă patriei mele, România.
Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii.
Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.
Este demn de amintit faptul că, Depunerea Jurământului Militar este un moment unic, emoţionant pentru fiecare dintre noi, militarii.
Sentimentele de mândrie, dar şi de asumare a unei mari responsabilităţi trăite în acele momente ne călăuzesc paşii în carieră şi ne revin în memorie atunci când ne este mai greu.
Doresc să reamintesc și cu acest prilej, domnilor politicieni și guvernanți, faptul că:
PENSIILE REZERVIȘTILOR MILITARI nu se plătesc din fondul de asigurări sociale, prin Casa Națională de Pensii Publice, acestea nu sunt sub autoritatea ministrului Muncii, nici a comisiilor de muncă parlamentare, deoarece, noi militarii și polițiștii nu avem contracte de muncă normată la 8 ore, ci avem contracte de prestare a activității de cadru militar ori polițist, 24h / 24h, contracte întărite prin jurăminte de sânge.
În plus, pentru pensiile militare, instituție cu patru decenii înainte de apariția primelor pensii civile ori private la 20 octombrie 1864, am plătit când eram în activitate, aceleași CONTRIBUȚII CA ȘI CIVILII (unele chiar în mod ilegal, cum ar fi spre exemplu CASS…reintrodus anul trecut în mod incorect și samavolnic, în batjocură la adresa noastră) direct la bugetul de stat, pensiile noastre, militare de stat, fiindu-ne plătite din fondul destinat Apărării, prin propriile Case Sectoriale de Pensii (cele ale MApN, MAI și SRI).
Noi, militarii și polițiștii nu avem nici o legătură, prin urmare, cu fondurile de pensii civile!
În numele rezerviștilor militari teleormăneni uniți și al meu personal, le doresc o viață lungă și liniștită TUTUROR CAMARAZILOR, celor care au ales să îmbrace haina dragostei față de țară, militari activi, în rezervă sau retragere!
Purtător de cuvânt,
Col.r. Orodel Emilian
22 iunie 2026
