UN NOU SEMNAL DE ALARMĂ ȘI UN RECHIZITORIU AL INECHITĂȚILOR, LA ADRESA REZERVIȘTILOR MILITARI

Sănătate

Zilele acestea, noua Mișcare civică apolitică ,,A.R.M. – Acțiunea Rezerviștilor Militari din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională” a înaintat către decidenții politici și militari o SCRISOARE DESCHISĂ, intitulată:

,,Stabilitatea Națională între Angajamentele NATO și Realitatea din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională (SAOPSN)”

Redau în continuare, conținutul acestui document:

,,Domnului Prim-Ministru desemnat, Președinților Camerei Deputaților și Senatului, Președinților Grupurilor Parlamentare

Și în atenția: Ministrului Apărării Naționale, Ministrului Afacerilor Interne, Ministrului Justiției și Ministrului Finanțelor

Domnule Prim-Ministru desemnat,

Mișcarea civică apolitică ARM – Acțiunea Rezerviștilor Militari din SAOPSN vă transmite acest document nu doar ca pe un semnal de alarmă, ci ca pe un rechizitoriu al inechității care continuă să macine arhitectura de securitate a României.

Revenim în atenția dumneavoastră reiterând ferm avertismentele și cuprinsul Scrisorii Deschise transmise încă din luna martie 2026. La acel moment, miniștrii de resort din executiv făceau promisiuni ferme privind clarificarea modificărilor la legislația salarizării și completarea legislației pensiilor militare. Deși termenele au fost depășite, iar Guvernul a fost demis de Parlament prin moțiune de cenzură la 5 mai 2026, ne aflăm în fața unui paradox politic inacceptabil: aceiași miniștri de resort continuă să gestioneze portofoliile în executivul demis, reprezentând totodată aceleași propuneri și aceeași majoritate parlamentară pentru viitorul Cabinet. Această continuitate a persoanelor și a deciziilor perpetuează aceleași amânări repetate, în timp ce toate revendicările noastre au rămas pe deplin de actualitate și necondiționat restante.

Noul program de guvernare propus reconfirmă o abordare contradictorie și periculoasă: în timp ce la capitolul cheltuieli se asumă ferm respectarea angajamentelor NATO și UE privind creșterea graduală a bugetului de apărare la 5% din PIB (din care 3,5% cheltuieli de bază și 1,5% investiții conexe), la capitolul resurselor umane se menține aceeași politică de amputare a drepturilor prin ideea recalculării pe baza principiului contribuției și vechimii.

Atenționăm ferm Guvernul că intenția de uniformizare și de trecere a pensiilor militare în sistemul public general pe bază de contributivitate reprezintă o eroare strategică majoră. Această abordare ignoră cu desăvârșire faptul că întreg personalul din SAOPSN contribuie deja lunar pentru pensie, fiind plătit din solde supuse rigorilor specifice carierei militare. A evalua un militar exclusiv prin grilele sistemului public înseamnă a anula simbolic și juridic privațiunile, riscurile majore, misiunile operative, precum și severele restricții și interdicții ale drepturilor constituționale fundamentale pe care cadrele militare le suportă pe tot parcursul serviciului sub drapel.
Mai mult, încercarea de aliniere la criteriile din sistemul public ignoră un precedent istoric care a eșuat lamentabil (experimentul legislativ din 2010–2011), care a generat un haos administrativ și juridic uriaș, mii de procese în instanță și o demoralizare profundă în rândul trupelor – greșeală pe care statul român a fost obligat ulterior să o corecteze prin restabilirea cadrului legal distinct.

Într-un climat geopolitic extrem de fragil, marcat de un război la graniță, reluarea acestei formule eșuate de către o garnitură politică ce refuză să-și asume greșelile trecutului afectează grav moralul celor aflați în activitate, descurajează tinerii să mai îmbrace haina militară și destabilizează capacitatea de apărare a țării. Protejarea statutului și pensiilor militare nu este un moft sau un privilegiu, ci un pilon incontestabil de securitate națională.”


LA RÂNDU-MI, ȘI CU ACEST PRILEJ, reamintesc faptul că asociațiile noastre de rezerviști militari teleormăneni uniți (ANCMRR din MApN, MAI, cărora ni s-au alăturat și sindicatele și ligile de pensionari militari ca SCMD, LADPM, dar și cea a venerabililor veterani de război teleormăneni), ne-am exprimat, constant, în ultimii ani, nemulțumirile, indignarea și protestul față de batjocura, umilința și discriminările la care am fost supuși, constant, de către toți decidenții militari și cei politici, indiferent de apartenența politică.
Astfel, am avut mai multe întâlniri cu toți parlamentarii de Teleorman (din ultimele trei legislaturi), am înaintat mai multe scrisori deschise și note de protest și cu revendicări, însoțite de propuneri și soluții de bun simț și legale, pentru îndreptarea lor, am participat la câteva zeci de acțiuni de protest – mitinguri, marșuri, pichetări etc…, în București (la sediile instituțiilor publice decidente – politice și militare) sau în Alexandria (la sediile Prefecturii Teleorman și partidelor politice aflate la guvernare).
Însă din păcate (în mod sfidător, samavolnic și deasemenea, batjocoritor și umilitor la adresa noastră, a pensionarilor și rezerviștilor militari), decidenții politici și militari nu au întreprins absolut nimic pentru a îndrepta aceste ilegalități, inechități și discriminări!

Umilitor, rușinos, scandalos, de nesuportat, de neiertat…

Domnilor decideți politici și militari,

Pensia militară nu este un privilegiu oferit gratuit. Este compensația pentru o carieră supusă unui statut special: restrângerea unor drepturi și libertăți, incompatibilități, disciplină severă, mobilitate obligatorie, program imprevizibil, misiuni periculoase și disponibilitate permanentă în serviciul statului. Militarul nu și-a stabilit singur nici regulile carierei, nici momentul pensionării. Statul le-a stabilit prin lege.
Vă reamintim faptul că, pensiile militare (care nu sunt pensii speciale) sunt singurele pensii din România care au fost ,,înghețate” prin OUG nr. 59/2017 și care nu au mai crescut din anul 2017 (fiind, din acest punct de vedere, unici în lume – fiind singura categorie socială discriminată, în raport cu celelalte categorii de pensii, civile sau cele speciale, acestea fiind majorate constant, aproape anual).
Comparativ cu alte state, când vine vorba de respectul și recunoștința pentru rezerviștii și pensionarii militari, constatăm cu stupoare și indignare că statul român ne batjocorește și ne umilește continuu…
Pensionarul militar român are o pensie medie de 700 de euro, cea mai mică dintre pensiile de serviciu din România…
Comparativ cu alte state, unde:

În Ungaria, Cehia și Polonia, de exemplu, pensia militară medie este aproape dublă, de circa 1.200 de euro pe lună;

Pentru toate celelalte țări, membre ale NATO/OTAN, pensia militară medie este de 3.200 de euro, iar în SUA, partenerul nostru strategic, este de 5.632 de dolari pe lună…
Umilitor, revoltător…, dar aceasta este recunoștința socială, pe care statul român o acordă militarilor, acelora care își sacrifică viața, conform Jurământului militar depus, pentru binele comun (…Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții…). Suntem singura țară din lume, unde pensionarii și rezerviștii militari (dar și militarii și polițiștii în activitate), suntem nevoiți să participăm, de câteva ori pe an, la mitinguri și alte forme de protest, pentru a solicita guvernanților și politicienilor să respecte legile aflate în vigoare.
România este singura țară din lume, unde, în ultimii 13 ani, sunt zeci de mii de acțiuni în instanțe ale militarilor și polițiștilor în activitate și în rezervă, datorită inechităților, ilegalităților și discriminărilor create de statul român. DOMNILOR GUVERNANȚI, Respectați prevederile impuse și obligațiile privind salarizarea și pensiile militare, stipulate în Acordul de aderare a României la NATO!
Armata română (și militarii, în general iar rezerviștii, în mod special), a fost mereu umilită și batjocorită de către toate partidele politice.
Astfel, toate Guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria, din anul 2009 și cel actual, au avut ca țintă militarii (în activitate, DAR MAI ALES PE REZERVIȘTI MILITARI) și nu au făcut altceva, DECÂT:

– au tăiat salariile militarilor și polițiștilor în activitate;

– au tăiat pensiile rezerviștilor militari;

– au blocat/ anulat actualizarea pensiilor militarilor;

– au blocat/ anulat indexarea pensiilor militare de stat;

– au blocat, prorogat/ anulat salariile compensatorii ale militarilor la ieșirea la pensie;

– au declarat pensiile militarilor drept pensii nesimțite (deși alte categorii de pensionari dețineau pensii de câteva ori mai mari);

– au asmuțit societatea împotriva militarilor, generalizând unele fapte comise de câțiva militari, isterizând populația prin declarații în presă sau mediile de socializare, instigând astfel la ură împotriva militarilor;

– au dispus, tolerat și menținut un tratament umilitor, defavorabil față de militari, discriminatoriu comparativ cu alte categorii de personal în ceea ce privește drepturile bănești, deși aceștia aveau legal aceleași drepturi;

– au refuzat constant discuțiile cu reprezentanții asociațiilor militarilor, și nici nu au dat răspunsuri, sau au dat răspunsuri în bătaie de joc, cererilor acestora. Iar umilirea, jefuirea, batjocorirea și discriminarea pensionarilor militari, în ultimii 13 ani, nu are comparație cu altă categorie sau profesie în România și nici față de armatele altor țări UE și NATO!!!

,,Patrie, Onoare, Demnitate !”
,,Constantia et Vigilentia !”

Purtător de cuvânt,
Col.r. Orodel Emilian

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole