TOPUL FIRMELOR TELEORMAN

Sănătate

Și în acest an, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Teleorman, în urma centralizării datelor oferite de companiile din județul nostru (prin bilanțul depus pentru anul 2025), a realizat în ultimele două luni, clasamentele necesare în baza cărora a editat catalogul ,,TOPUL FIRMELOR TELEORMAN”, dedicat cuvenitei recunoașteri publice a acestei performanțe de excepție, a oamenilor de afaceri teleormăneni.
În acest catalog sunt incluse toate companiile care au reușit performanța de a se clasa pe primele locuri, conform metodologiei de realizare a acestui top.
Astfel că, joi 15 octombrie 2026, CCIA Teleorman a organizat, conform tradiției un eveniment de prestigiu al comunității de afaceri – GALA LAUREAȚILOR, marcând astfel cea de-a XXXIII-a ediție a TOPULUI FIRMELOR din județul nostru.
Menționez faptul că acest eveniment de referință se organizează începând cu anul 1994, când în acest an se aniversează 162 de ani de la înființarea primelor cincisprezece Camere de Comerț din România (prin Decretul semnat de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza), iar una dintre acestea, a avut sediul în județul nostru, la Turnu-Măgurele.
Festivitatea oficială s-a desfășurat la restaurantul ARCADIA din incinta hotelului ,,CRISTIȚĂ” (fostul ,,Edma”) din municipiul Alexandria, unde au onorat invitația o mare parte dintre antreprenorii și managerii de succes, cu rezultate remarcabile în anul 2025. Cu acest prilej, aceștia au avut posibilitatea și oportunitatea de a pune bazele unor noi parteneriate (într-o ambianță destinsă și relaxantă, cu bucate și preparate alese, tradiționale și momente artistice de calitate).
Toți invitații au fost întâmpinați, cu căldură și ospitalitate, de către distinsul, reputatul și inimosul președinte al CCIA Teleorman, domnul Marin NICULCEA, cel care a oficiat această întâlnire și a întreținut o atmosferă destinsă și plăcută pe toată durata evenimentului.
Dintre invitații de onoare, am remarcat prezența domnilor: Mihai DARABAN, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Marian MIHALCEA, Președintele CCIA Giurgiu, Mihai-Adrian PISICĂ, Vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman și Octavian TEODORESCU, Administratorul public al municipiului Alexandria.

După urarea de bun venit și prezentarea invitaților, Președintele CCIA Teleorman, domnul Marin NICULCEA, a ținut o scurtă cuvântare, din care am reținut:
,,Topul Firmelor 2026, s-a realizat pe baza indicatorilor economico-financiari din bilanțurile pe anul 2025, pe care agenții economici le-au depus la ANAF, nivelul de performanță a fost determinat prin prelucrarea acestor date la nivelul Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), singura instituție abilitată printr-o lege organică să stabilească o astfel de ierarhie la nivelul întregii țări. Ediția a XXXIII-a, din anul 2026 a Topului Național al Firmelor a clasat pe primele 10 locuri la nivel național 73 de companii din județul Teleorman (10 dintre acestea pe locul 1 ) – operatori economici din diferite sectoare de activitate: 19 din industrie, 18 din servicii, 17 din comerț, 2 din turism, 10 din agricultură, silvicultură și pescuit și 7 din construcții. Cele 73 de companii însumează o cifră de afaceri de 2.394.838.931 lei, un profit din exploatare de 228.393.993 lei și un număr de 2.327 salariați. Activitatea economică, sustenabilă din punct de vedere financiar, mai ales în vremurile acestea complicate reprezintă, în sine, o performanță – de aceea este important să evidențiem contribuția la forța economică a județului a tuturor firmelor și entităților economice aflate în activitate. La nivel județean au fost prelucrate un număr total de 8186 bilanțuri contabile (față de 8032 anul precedent), au îndeplinit criteriile de admitere în TOP, un număr de 3486 (față de 3088 anul precedent). Din cele 3486 de firme admise (după ierarhizarea pe domenii de activitate și pe grupa de mărime, cu nominalizarea numai a primelor zece firme din fiecare grupă), a rezultat un număr de 1383 de firme evidențiate în clasamentele finale. Am considerat că este necesar să evidențiem primele 150 de firme după CA (Top 150 – sub 2% din totalul firmelor care au depus bilanț), societăți de elită, acestea realizează o cifra de afaceri 6.414.077.252 lei – peste 57% din cifra de afaceri a județului Teleorman, având totodată 9146 de angajați (reprezentând 38% din numărul total de salariați înregistrați în județul nostru). Gruparea firmelor se realizează ținând cont de domeniul de activitate, mărimea firmei și indicatori luați în calcul cu ponderi diferite – cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane, eficiența utilizării capitalului angajat. Condițiile de admitere a firmelor în clasamente sunt: profit din exploatare pozitiv, cifra de afaceri minimum 100.000 lei, în cazul microîntreprinderilor și minim 250.000 lei, în cazul celorlalte categorii de firme. Nu sunt admise grupurile de interes economic, firmele cu datorii la bugetul statului, firmele pentru care valoarea, a cel puțin un indicator calculat, este negativă. În accepțiunea noastră, chiar dacă nu toate firmele au reuşit să îndeplinească condițiile pentru a intra în clasamentele Topului (întocmit după aceste criterii stricte), toate pot fi considerate firme de Top, pentru contribuția nemijlocită la dezvoltarea economică a județului nostru. Felicitări tuturor pentru performanță, pentru reziliență și sustenabilitate și vă doresc succes pe mai departe!”

În continuare, invitatul de onoare, domnul Mihai Daraban a ținut un discurs impresionant, făcând o radiografie a mediului de afaceri din România, în context intern și internațional, prezentând date, cifre de specialitate, precum și informații importante privind situația economică a țării noastre. Dumnealui i-a felicitat pe oamenii de afaceri din județul Teleorman, pe organizatori, în frunte cu președintele Niculcea precum și pe noul patron al acestei superbe locații, unde se organizează de câțiva ani la rând acest eveniment.
A urmat festivitatea de premiere, oficiată de către cei doi președinți CCIA ai județelor Teleorman și Giurgiu (colegi și buni prieteni), domnii Marin Niculcea și Marian Mihalcea. Dumnealor, rând pe rând (în ordine alfabetică) i-au felicitat pe laureații acestei ediții, oferindu-le diplome și premii (la care și-au adus contribuția și principalii sponsori și parteneri), în aplauzele participanților.
A urmat Dineul Laureaților, unde participanții au fost delectați cu un program artistic, foarte frumos și apreciat (cu muzică ușoară, folck și populară), susținut de către trupa ,,EPILOG” din Alexandria (o renumită formație de muzică ușoară și folk, înființată în anul 1984, care a cântat de-a lungul timpului pe scene importante, inclusiv pe scena Festivalului de la Mamaia).

Astfel, Florian Grosu (compozitor și interpret) și Nicușor Lină (interpret) au oferit un superb recital cu piesele lor celebre și consacrate, iar acestora li s-a alăturat cunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară, doamna Virginica Neagu.
La final, președintele Marin NICULCEA a ținut, încă odată, să le mulțumească tuturor pentru participare (oameni de afaceri, președintelui CCIR, ceilalți distinși invitați) pentru că i-au fost alături la acest prestigios eveniment, aducând totodată mulțumiri și celorlalți protagoniști: parteneri ori sponsori (Consiliului Județean, Primăriei municipiului Alexandria, principalelor sucursale ale băncilor din Alexandria, dar și Direcțiilor deconcentrate ale statului, cu care CCIA colaborează în mod constant), colegilor care s-au ocupat de organizare, managerului localului, formației care a asigurat muzica, voia bună și petrecerea de calitate și nu în ultimul rând reprezentanților mass-media care au filmat evenimentul ,,Media Sud” Alexandria și subsemnatului, în calitate de jurnalist acreditat la principalele instituții publice din județul nostru.
Toți cei prezenți au apreciat modul impecabil de organizare și desfășurare a acestei reuniuni de afacere, fiind un prilej de relaxare, socializare și o oportunitate de a iniția noi proiecte și parteneriate.
Și din partea mea, sincere felicitări pentru modul de organizare și desfășurare al acestei gale.

Col.r. Orodel Emilian

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole