17 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, aprilie 26, 2024

Raport al misiunilor executate de Jandarmeria Teleorman în luna Noiembrie

Sănătate

În luna noiembrie, Jandarmeria Teleorman a executat 468 de misiuni specifice, în vederea exercitării, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului, după cum urmează:

  • 47 misiuni de asigurare a ordinii publice (3 misiuni cu prilejul manifestărilor sportive şi 44 de misiuni executate premergător desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor);
  • 7 misiuni de restabilire a ordinii publice (acţiuni de intervenţie la diverse solicitări);
  • 235 misiuni de menţinere a ordinii publice executate atât în mediul urban, cât şi în mediul rural;
  • 30 misiuni de asigurarea pazei, protecţiei şi menţinerea ordinii publice pe traseul conductelor de transport produse petroliere care tranzitează judeţul;
  • 107 misiuni executate în cooperare cu ale instituţii în baza planurilor de cooperare şi a protocoalelor de colaborare, precum şi
  • 42 misiuni de punere în aplicare a mandatelor de aducere, ca urmare a solicitărilor adresate de către instanţele de judecată şi organele de urmărire penală.
    Pe timpul executării acestor misiuni/acţiuni, jandarmii teleormăneni au aplicat 111 sancţiuni contravenţionale, dintre care 72 avertismente scrise şi 39 de amenzi, în valoare totală de 23.550 de lei.
    Totodată, jandarmii teleormăneni împreună cu reprezentanții celorlalte instituţii cu atribuţii de control, au continuat verificările pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2 și au desfăşurat acţiuni cu caracter preventiv pentru responsabilizarea populaţiei cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală.
- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole