11.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, mai 4, 2024

Dosar penal în cazul accidentului rutier de la Buzescu

Sănătate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări în cazul unui accident rutier produs în cursul zilei de ieri, pe VO6F, centura ocolitoare a municipiului Alexandria.

Din primele date, conducătoarea unei autoutilitare, femeie în vârstă de 61 de ani, din comuna Peretu, în timp ce conducea autovehiculul pe VO6F, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Craiova.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorilor auto, ambii fiind conduși la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

De asemenea, conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că, la momentul producerii accidentului, nu se aflau sub influența alcoolului.

Cercetările continuă.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole