13.3 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, mai 2, 2024

ISU Teleorman – În ultimele 48 de ore, salvatorii teleormăneni au acționat la 90 de evenimente

Sănătate

În ultimele 48 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 90 de evenimente, după cum urmează:

47 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, inclusiv la pacienții suspecți/confirmați cu virusul SARS CoV -2;

– 5 incendii, unul izbucnit la o casă de locuit din satul Comoara, comuna Drăgănești Vlașca și 4 incendii de vegetație uscată pe raza localităților Vârtoape, Zimnicea (DN 51), Brânceni și Sericu.

La Comoara, incendiul a fost observat și anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la ora 10.44, iar la sosirea forțelor de intervenție din cadrul Punctului de lucru Drăgănești Vlașca și de la Detașamentul de Pompieri Alexandria, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, flăcările se manifestau generalizat în interiorul imobilului și la acoperișul acestuia, pe cca. 80 mp.

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, după aproximativ două ore, militarii reușind să salveze o casă de locuit ce se afla la câțiva metri față de zona de manifestare a focului.

Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la suma de 40 000 de lei, iar cea a pagubelor, constând în acoperișul locuinței, pe cca. 80 mp, mobilierul dintr-un dormitor, un hol și o bucătărie și aparatura electrocasnică, la aproape 20 000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la un coș de fum (burlan metalic) neprotejat termic față de materialele combustibile. Din fericire, la acest eveniment nu s-au înregistrat victime.

RECOMANDĂRI

În vederea protejării vieții și bunurilor materiale de efectele distructive ale incendiilor, recomandăm cetățenilor să acorde mai multă atenţie asupra respectării măsurilor de prevenire și apărare împotriva incendiilor specifice sezonului rece, și anume:

– evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;

– depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;

– amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim 1 m față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;

– supravegheați permanent focul;

– nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;

– izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm. În spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

– evitați introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului;

– verificați și curățați periodic coșurile de evacuare a fumului de funingine.

– 38 alte misiuni, dintre care: 9 activități în cooperare cu personalul medical al SAJ Teleorman pentru recoltarea de probe COVID 19, o misiune de deblocare a unei uși de apartament pentru a facilita intervenția echipajelor medicale la o persoană cu probleme de sănătate, 10 misiuni pentru verificarea persoanelor carantinate, un transport de materiale de protecție împotriva COVID 19 către unitățile medicale, 3 misiuni de recunoaștere la obiectivele socio-economice, cu aglomerări de persoane și 14 verificări la secțiile de ATI ale unităților spitalicești de pe raza județului Teleorman, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cum ar fi: dotarea cu stingătoare, funcționarea hidranților interiori, verificarea stării de practicabilitate a căilor de acces/evacuare și de intervenție, verificarea modalităților de încălzire a spațiilor destinate secțiilor ATI în vederea eliminării surselor de izbucnire a incendiilor, pregătirea personalului din secțiile de ATI privind asigurarea primei intervenții, precum și a modului de evacuare a pacienților, aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrației de oxigen.

Activități de control și informare preventivă

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat șapte controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la operatorii economici și instituțiile publice de pe raza localităților Balaci, Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede. Pe timpul acestor misiuni, au fost efectuate trei exerciții și trei activități de instruire a personalului angajat cu privire la modul de asigurare a primei intervenții în cazul izbucnirii unui incendiu, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 11500 de lei.

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Mr. Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole