12 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, aprilie 25, 2024

IUBIȚI CREDINCIOȘI ÎNTRU HRISTOS, FRAȚI ROMÂNI

Sănătate

Așa cum bine știți, și anul acesta (ca de altfel în fiecare an) în data 9 august, vom organiza la MĂNĂSTIREA PLĂVICENI din fostul județ Romanați (actualmente județul Teleorman), comemorarea Tăierii Capului lui Mihai Viteazu, când se împlinesc 421 de ani de la asasinarea Voievodului, la Turda (9 august 1601).

Locul comemorării se justifică prin aceea că aici, în curtea Mănăstirii Plăviceni, au fost descoperite, în anul 2010, într-o groapă zidită, osemintele frumos mirositoare ale lui Mihai Viteazu.
După anul 2011, când acest fapt a devenit certitudine, noi îl pomenim în fiecare an, așa cum se cuvine, prin Sfânta Liturghie, citirea Acatistului lui Mihai Viteazu, parastasul Voievodului și agapa frățească.
De aceea, la 9 August 2022, zi de mare sărbătoare la Mănăstirea Plăviceni, vă așteptăm cu deosebit respect pentru ca, împreună, să comemorăm după putință, cei 421 ani de la decapitarea Sfântului nostru Voievod Mihai Viteazu, Întâiul Întregitor și Erou – Martir al neamului Românesc ( așa cum a fost declarat recent, prin Legea nr. 327/2020).
Trupul descoperit în mod miraculos în curtea mănăstirii, ne obligă să ne unim smerit în rugăciune și dragoste întru Hristos.
Festivitatea celei de-a unsprezecea comemorări (din anul 2012 încoace) va începe la ora 9.00, cu Sfânta Liturghie, urmată de Acatistul și Parastasul Voievodului, și se va încheia cu discursurile oaspeților și o agapă frățească.

Protosinghel
TEOCTIST MOLDOVANU
Starețul Mănăstirii Plăviceni

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole