Acum, la 31 de ani de la Revolutie, mi-as dori sa privim cu putina detasare, in ansamblu si fara ura si patima derularea, cat si urmarile evenimentelor din Decembrie ’89. Sa vedem contextul geo-politic care a dus la declansarea evenimentelor si sa punem toti, dar toti eroii, in drepturile lor care li se cuvin si sa aratam cu degetul spre cei care au savarsit acte nedemne de haina militara. Eroi au fost si acei copii, militari in termen de la trupele de securitate, 40 la numar, macelariti de armata la Otopeni. Am vazut, ca redactor tv, in 21 decembrie 1998, slujba de comemorare a eroilor jandarmi de la Otopeni si i-am privit in ochi pe parintii acelor copii plecati sa isi satisfaca stagiul militar obligatoriu si s-au intors acasa intre 4 scanduri, cum se spune. Discutam in acel moment, cu gen. Octavian Chitu, seful de Stat Major al Jandarmeriei romane (teleormanean de-al nostru de la Baduleasa), pe marginea acestor evenimente. Fara exagerare, privind in ochi acei parinti sfasiati de durere si cu inima neimpacata pentru faptul ca acei copii nevinovati au sfarsit in acel mod tragic, recunosc, mi-au izbucnit lacrimile.
Sa mai aducem in discutie „cazul Trosca”? Colonelul USLA Gheorghe Trosca ucis miseleste in noaptea de 23-24 decembrie ’89 din ordinul generalului Militaru?…
Istoria va judeca, pana la urma, acele momente, sunt convins, peste ani cand emotia nu va mai imbraca haina colectiva. Pentru ca, pana la urma si colonelul Trosca a cazut ca un martir.
Ce a urmat dupa ’89, este un alt capitol, cu revolutionari indreptatiti, cu revolutionari facuti „la apelul bocancului” cu cerficate de bonitate morala obtinute, unele dintre ele, prin mijloace cel putin dubioase.
La 31 de ani de la Revoluție…
- Reclamă -
