ISU Teleorman – În perioada Sfintelor Sărbători de Paști, pompierii militari teleormăneni vor fi alături de cetățeni

0
65
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În vederea menținerii unui grad sporit de siguranță pentru cetățeni pe toată perioada Sfintelor Sărbători de Paști, zilnic, peste 200 de pompieri militari teleormăneni vor asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și acordarea primului ajutor calificat. Aceștia sunt pregătiți să intervină pentru salvarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător cu 20 de autospeciale de lucru cu apă și spumă dintre care șase cu modul de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, opt ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM) și două autospeciale de descarcerare.

Pentru prevenirea evenimentelor care pot umbri aceste sărbători, la nivelul unității noastre au fost dispuse măsuri privind planificarea, organizarea și desfășurarea de controale de prevenire a situațiilor de urgență la obiectivele din categoria supermarketurilor, structurilor de turism, cazare, alimentație publică, precum și la lăcașurile de cult. Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman desfășoară în această perioadă acțiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv la principalele lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești din județ, astfel încât slujbele religioase din perioada Sărbătorilor Pascale să se desfășoare în condiții de siguranță.

Pe timpul controalelor pompierii verifică dacă sunt asigurate următoarele măsuri:

– stabilirea regulilor și măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu accent pe utilizarea focului deschis, evacuarea persoanelor participante la slujbele religioase și menținerea accesului liber pe căile de intervenție;

– limitarea accesului credincioșilor în lăcașurile de cult, până la capacitatea normată, precum și menținerea ușilor de pe căile de acces și evacuare în poziție deschisă;

– amenajarea de locuri speciale pentru depunerea lumânărilor, aflate la o distanță de siguranță față de construcții, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip și supravegheate în permanență. Lumânările trebuie stinse, obligatoriu, după terminarea slujbelor religioase;

– utilizarea corectă a instalațiilor electrice aferente construcțiilor din cadrul lăcașurilor de cult;

– evacuarea, premergător desfășurării slujbelor cu public numeros, din interiorul bisericilor, a covoarelor, mochetelor, băncilor și scaunelor nefixate în pardoseală;

– verificarea existenței mijloacelor inițiale de stingere și instruirea personalului pentru cunoașterea modului de funcționare a stingătoarelor, a mijloacelor tehnice P.S.I. și a posibilităților de alimentare cu apă în caz de incendiu;

– stabilirea modalităților de alertare operativă a forțelor de intervenție profesioniste. În situația izbucnirii unui incendiu, personalul lăcașului de cult trebuie să asigure operativ evacuarea persoanelor din construcție, a valorilor materiale, concomitent cu desfășurarea primei intervenții de stingere a incendiului cu mijloacele tehnice din dotare și cu anunțarea, de îndată a pompierilor, la numărul unic de urgență 112.

Acțiunile de verificare vor continua până sâmbătă, iar în Noaptea de Înviere vor fi operaționalizate și dislocate mai multe echipaje de intervenție la bisericile și mănăstirile unde este așteptat un număr mare de persoane.  

RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENI

Adresăm rugămintea enoriașilor să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lumânările și candelele aprinse, nesupravegheate.

Având în vedere faptul că, de sărbători, de foarte multe ori cetățenii aleg să petreacă în aer liber, la un grătar, în special în pădurile din apropierea localităților, recomandăm acestora respectarea următoarelor măsuri preventive:

– respectați instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor afișate sau dispuse de personalul silvic;

– nu aprindeți focul în pădure pe timp de vânt;

– înainte de aprinderea focului, curățați locul de materialele care se pot aprinde ușor;

– păstrați lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetația uscată ce s-ar putea aprinde;

– sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere și aprinderea focului la o distanță mai mică de 100 m de liziera pădurii;

– nu lăsați copiii să se joace cu focul;

– stingeți cu apă focul, cărbunii încinși sau jarul înainte de a pleca din locul unde ați petrecut.

Având speranța că aceste sărbători nu vor fi umbrite de producerea unor evenimente nedorite, le transmitem tuturor cetățenilor multă sănătate, pace sufletească, bucurii și clipe minunate alături de familie și prieteni!

Compartimentul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.