Gânduri printre rânduri

Nu stiu de ce poporul acesta a devenit atat de dezbinat? Poate greutatile, rautatile si neajunsurile l-au facut sa se schimbe asa mult… Poate. Parca nu mai stim sa ne intoarcem in momente delicate, de cumpana, la geneza, la apoteotica taranului roman cel care, cu o usoara doza de cabotizare in coltul gurii, totdeauna a gandit profund, rational si, nu de putine ori, cu intelepciunea omului simplu de la tara. Pentru ca taranul acesta, a cunoscut de-alungul existentei sale si a trecut cu puterea mintii si a bratelor sale multe rele stiute si nestiute.
Parca noi, cei de astazi, prinsi mult prea mult cu realitatile unei existente macinata de ura si dezbinare, am uitat, sau poate nu am stiut niciodata, sa ne intoarcem in timp la batosenia omului de la munte, la mandria olteneasca, ori la traitorul batranului Deliorman care a imprumutat totdeauna in creuzetul lui formativ un amestec ciudat, dar binevenit din mandria olteneasca si batosenia oamenilor coboratori dinspre cetatea de Scaun a Marelui Mircea…
Am devenit mult prea tristi si ocupati cu lucruri marunte, incat pana si pe Moromete l-ar enerva si, daca ar fi trait, ar fi renuntat sa ne intrebe cu retorica lui fabuloasa: „Adica ocupatiunea ta mintala Cocosila, este la alte prostii?!…”
Da, ar fi renuntat. Pentru ca in tonalitatea vocii sale, de taran complex, nu ar fi avut motiv sa ne interogheze cu umoru-i caracteristic, folosit doar in disputele „filozofice” cu eternul prieten si rival in ale politicii din „Poiana lui Iocan”, Cocosila.
Suntem un popor trist si ocupat. Si nu mai stim nici macar sa zambim. De ce? … „D-aia!… Sa se mire Nila!” A lu’ Moromete.