Suntem în pragul alegerilor parlamentare și, putem spune, ne aflăm la limita răbdării, la propriu și la figurat, pentru care singura soluție suntem noi înșine și puterea noastră de decizie și de a alege drumul pe care vom merge timp de patru ani.
Singura noastră posibilitate de a ieși din tristețea prezentului care ne copleșește cu biruri, impozite și taxe fel de fel, cu facturi gigantice ce nu mai pot fi plătite la timp, este aceea de a conștientiza că trebuie să alegem (și) pentru noi, că noi, românii, suntem oameni înțelepți și când soarta țării este în mâinile noastre, trebuie să dăm dovadă de interes și să ne implicăm pentru ca lucrurile să decurgă normal.
Normalitatea va veni de la sine, dacă noi stopăm dezinteresul, nepăsarea și chiar indiferența cu care suntem tratați în ultimul timp de mai marii care ne orânduiesc viața, fără a ține seama de cel mai elementar lucru: vrem să trăim ca oamenii normali, nu suntem nici roboți, nici alte creaturi, ci aparținem speciei umane, avem sentimente și idealuri care ne sunt stopate în fiecare zi, dorind să ni se arate, parcă, neînsemnătatea noastră.
Când nu poți convinge, încerci să distrugi ideile care sunt incomode, reduci la tăcere prin sărăcire un popor întreg, luându-i până și dreptul la opinie, căci după ce aleargă cu disperare să-și face o amărâtă de porție de mâncare care îi umple stomacul (și numai el și Dumnezeu știu cu câtă zbatere au fost procurate puținele alimente care umplu o cratiță de… zeamă lungă), nu mai are românul chef și putere de a-și susține opiniile!
Dureros, dar adevărat, suntem muritori de foame într-o țară binecuvântată, iar indiferența cu care suntem tratați ne duce spre mai rău, nu există cale de bine pentru cei mulți…
Dacă noi nu ne dorim binele, nimeni nu ni-l va dărui, pe tavă.
