13.4 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

joi, mai 2, 2024

Am primit, publicăm: NECAZURI ALE UNUI PĂRINTE

Sănătate

Ne-am hotărât să scriem acest articol deoarece nu știm cine ne poate asculta, cine ne poate da un sfat și mai ales cine ne poate ajuta și rezolva problemele  cu care ne confruntăm la școală noastră. În Școala Gimnazială ,,Alexandru Depărățeanu’’ Roșiorii de Vede a intervenit de ceva vreme o schimbare și anume numirea unui un nou director. Nu am simțit ca avem director  nou  decât atunci când școala a trecut la scenariul verde și copiii noștri au mers cu nerăbdare și multă dorință la școală. Din acest moment au început să apară problemele, mai precis gafele făcute de noul director, domnul Bișag Florinel. Deși trebuiau să se respecte normele D.S.P. privind revenirea la școală, timp de o săptămână a fost haos și chiar dacă au fost profesori și învățători care  organizat rapid elevii, elevii nu găseau măști la intrare, uneori acestea se aduceau în clase, dar nu toate clasele primeau, fără să explice cineva ce criterii trebuiau îndeplinite pentru a beneficia de un drept legal. Cea mai mare problemă a fost însă frigul din clase. Un exemplu a fost clasa a IV-a care  învață în amfiteatru, care este spațios și friguros. Unii părinți au vorbit cu învățătoarea despre persistența frigului,  care însă a spus că îi este cald și nu a dorit să vină în sprijinul propriilor elevi. A fost frig în toată școala, căldura furnizată a fost cât să nu le înghețe nasul și mâinile elevilor. Elevii de la gimnaziu care veneau la  ora 13 găseau ferestrele deschise și o atmosferă de aer polar în clasă. Ca urmare, elevii s-au îmbolnăvit pe capete și au început să absenteze, au fost părinți care au depus cerere la secretariat ca acesti copiii să poată participa la ore online, însă domnul director Bișag Florinel nu a permis acest lucru decât la anumite clase. A fost întrebat  de mai mulți părinți  ,,De ce nu se poate?” și a răspuns că „În școala aceasta eu fac legea”. Noroc că s-a mai vremea s-a mai încălzit un pic. Și uite așa timpul s-a scurs și a apărut  Programul Național pilot de tip „Școala după școală”. Ca părinți am fost încântați că acest program se va desfășura și în școala noastră, deoarece copiii au destul de multe lacune și căteva ore în plus nu strică. A durat puțin această bucurie, deoarece iar ne-am lovit de modul brutal și lipsit de comunicare al domnului director Bișag Florinel. Pentru alegerea orelor la care să participe eleviii, noi părinții nu am fost consultați, nu s-a făcut o analiză de nevoi, doar a trecut domnul director rapid prin clase, că nu îl interesează  ce vrea și ce simte elevul, a notat ceva pe o hârtiuță, a băgat  forțat efectuarea de ore de anumiți profesori, chiar a luat din orele de matematică să facă și dumnealui ore  la clasa a V-a B  (nu îi ajung cele de la liceu?), fără acceptul profesorului de matematică de la clasă. Ce și-o fi zis dumnealui? Doar sunt director, fac doar ce vreau, restul sunt subordonații mei și trebuie să execute deciziile mele.  Apoi nu toți elevii au fost lăsați să depună cerere pentru participarea la ore, desi legea așa spune,  pentru că  doamna secretară dar și doamna dirigintă de la clasa VII-a, s-au opus. Nu am înțeles de ce, dar, …. probabil că elevii nu mai sunt aici în centrul demersului didactic.

      Fiind vacanță,  orele remediale au continuat (fără consultarea părinților, desigur) , doar că  în școală caloriferele au rămas reci, iar după câteva zile de participare la ore copiii iar s-au îmbolnăvit.  Domnul director Bișag Florinel nu a a dispus furnizarea de căldură, probabil că nu dorește  căci noi părinții nu am crezut explicațiile date copiiilor că nu are bani primiți de la primărie pentru căldură (ceea ce este o aberație pentru că primăria a sprijinit constant școala). În sălile de clasă temperatura aerului nu a depășit 150 Celsius în primele  săptămâni din aprilie 2021. Noroc că un părinte al cărui copil s-a îmbolnăvit a sunat la I.S.J. Teleorman să reclame situația, așa că a început să se mai distribuie căldură (căci brusc au existat bani pentru căldură). La intrarea în școală nu există nici acum măști, deși conform legii și pe perioada desfășurării orelor remediale trebuie să se respecte  normele de prevenire privind infectarea cu Covid -19.   Și ultima aberație este că elevii clasei a VIII-a nu pot studia cu profesorii lucrările de la simularea Evaluării Naționale, întrucât aceștia nu au acces la lucrări.

       De cum pășești în școală te întâmpină un aer un aer polar dar și de austeritate în comunicare. Nu mai există acele înformații necesare pentru părinți la avizierul școlii. Ne dorim vechea școală, cu atmosferă veselă și îmbietoare pentru copii noștri, dorim un director care să nu se mai ascundă de noi și să ne primească în birou, să ne asculte și să ne rezolve problemele.  Dorim să se revină la acea stare de bine  benefică unui învățământ de calitate. Dorim să se respecte și să funcționeze relația școală – părinte, școală – comunitate. Dorim ca și copiii noștri să realizeze activități de voluntariat, cum se făceau în anii trecuți cu ocazia sărbătorilor pascale. Și mai ales dorim să fie respectate toate cadrele didactice, cu precădere cele care au adus prestigiu școlii noastre și despre care am aflat că sunt marginalizate și umilite.

     Am hotărat să ne adresăm opiniei publice, să se știe ce fel de personaj a fost numit la conducerea acestei  școli, pentru că nu mai simțim că avem o școală incluzivă și vă rugăm să considerați acest articol un strigăt de ajutor. Poate ne ajută cineva!

Un grup de părinți ai Școlii Gimnaziale “Alexandru Depărățeanu” Roșiorii de Vede

N.R. – In editia de maine a cotidianului „Mesagerul de Teleorman”, publicam un interviu audio cu prof. Cristian Popescu, ex-manager al Scolii Gimnaziale „Al. Deparateanu”, pe aceasta tema.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

9 COMENTARII

  1. Aooolooo ce se zbat unele cadre didactice pentu interesul „copiilor” sau interesul propriu.Ca profesor de materie de baza prin mai multe calatorii în scop”didactic” prin țări în scop recreativ ce le-a mai predat materia pierduta prin remediere . Sau se suferă după conducere? Rezultatele profesorilor nu se vad ! Se doreste efectul Braila ? Cine vrea sa invete să facă meditații? Profesorii find ocupati cu jocuri de culise !

  2. Uluitor în acest articol, în acest „strigat disperat”, cum se dorește a fi, este faptul ca acest grup de așa-ziși parinti prea e la curent cu tot ce mișcă în școală, mai cu seama într-o perioada critica, precum aceasta pe care o traversam cu toții. Tare curios as fi să-l cunosc pe acel părinte care l-a citat pe dl. director, care i s-ar fi adresat pe un ton dictatorial „Aici eu fac legea. ” Acești părinți știu de asemenea și ca o doamna învățătoare prefera sa tremure în clasa alături de copii doar de dragul de a se contrazice cu părinții, mai știu acești părinți și ca secretara și o alta profesoara au dispus după bunul lor plac înscrierea la orele remediale, dar și ca d-lui director nu i-ar ajunge orele de la liceu… și câte și mai câte aspecte nu cunosc părinții noștri nemulțumiți de noua conducere. Undeva în articol pare o neconcordanta: la un moment dat se face referire la atmosfera de teroare instaurata în școală, iar puțin mai departe unele cadre didactice și personalul auxiliar parca scăpa de sub controlul „nemilosului” director.
    Sincer va spun, ca rar mi-a fost dat sa citesc ceva mai aberant decât aceste rânduri care par chinuite de cineva care „i-a pus gând rău” cuiva. Pe alocuri m-a bufnit rasul de ridicolul situației…

  3. Acestea nu sunt plângerile unui părintele, sunt ale doamnei Rotaru. Plânge după biroul fostului director, nu mai are unde să facă meditații cu elevii? Eu încalitate de părintele va spun ce copilul mă a vazut în birou la fostul director, dna Rotaru făcea meditații cu copilul fostului director, cu fata preotului, cu fata unui om de afacerile din oraș care are servis și nu era școlii, și lista poate continua. Dacă dna își făcea treaba la clasa nu era nevoie de ore remediale. Și legat de măști sunt minciuni, copilul meu spune că se dădeau măști de cineva din școală în fiecare zi și nu minte că eu nu îi dădeam mască de acasă. Vă rog să scrieți și aceste rânduri
    Acum este într-adevăr o școală de stat, până acum a fost școala d-nei Rotaru, ce spunea dna Rotaru asa făcea dnul ex-director. Voi reveni și cu alte informații. O zi bună!

  4. Cei care ați publicat articolul -menționând cadre didactice din școală, dând citate din spusele acestor cadre didactice – v-ați asigurat că este adevărat? Ați contactat aceste cadre didactice?

  5. He-he! doamna Rotaru, mi se pare mie sau vă cam tăiarăți craca de sub picioare, și așa cam șubredă din câte se pare, prin această depeșă anonimă pe care aproape că ați semnat-o, cum ar spune marele nostru Caragiale…

  6. Sunt pure aberații, copii noștri nu s au îmbolnăvit, nu s au plâns de frig, din contra, s au întristat că au luat vacanță, ei vor la școală . Dacă își desfășurau cursurile în condiții inumane,nu și mai doreau să vină în continuare la școală. Așa că, vă rog să nu vă mai bateți pe scaune de conducere,ci haideți să ne rugăm să redevină totul la normal, pentru binele copiilor noștrii și pentru viitorul țării.

  7. Vocea părinților se face auzită abia acum, se pare, prin aceste comentarii și nicidecum în așa numita scrisoare deschisă a unor părinți nemultumiți de noile schimbări. Eu consider că diriginții claselor au o bună comunicare cu părinții, iar aceștia le-ar fi adus la cunoștință eventualele nemulțumiri, dacă ele ar fi existat într-adevăr, cum se susține în articol.
    Este destul de evident faptul că aceste rânduri au un anumit scop, acela de a denigra una sau chiar mai multe persoane, pentru atingerea unor scopuri deloc lăudabile.

  8. Hai, doamna Rotaru că poate mai ies la suprafață și altele, nu vă ajunge cât ați pângărit această școală! Opriți-vă, acceptați realitatea v-ați bătut destul joc de oameni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole