21 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

luni, aprilie 29, 2024

AJOFM Teleorman: Zile libere plătite părinţilor în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2

Sănătate

Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-COV-2. Potrivit documentului, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani şi cu vârsta de până la 26 de ani, dacă aceştia sunt cu dizabilităţi, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară. Prevederile se aplică pe perioada stării de alertă, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului şcolar 2021-2022, fără a se include vacanţele, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, unde aceştia sunt înscrişi, în condiţiile prevăzute în ordinul comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii.
Părinţii care primesc aceste zile libere trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
o Au copii cu vârsta de până la 12 ani sau cu vârsta de până la 26 de ani, dacă aceştia sunt cu dizabilităţi;
o Celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere se află în una din situaţiile prevăzute la articolul 3 din Legea 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
o Locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă.
Indemnizaţie pentru fiecare zi liberă acordată este venit asimilat salariilor şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi la 75% din câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, adică 3.147 de lei. Pentru verificarea faptului că minorii pentru care părinţii solicită zile libere şi acordarea indemnizaţiei aferentă acestora sunt înscrişi în unităţile de învăţământ, în care activitatea didactică se limitează sau se suspendă, inspectoratele şcolare au obligaţia ca în termen de maximum 10 zile de la emiterea acestei decizii de închidere sau suspendare a cursurilor să transmită la Agenţiile pentru Ocuparea Forţei de Muncă lista nominală cu elevii, inclusiv copiii din sistemul de educaţie antepreşcolară, pe unităţi de învăţământ.

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole