19.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

luni, aprilie 29, 2024

Salvatorii teleormăneni au acționat la 124 evenimente în ultimele 72 de ore

Sănătate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman desfășoară permanent activități orientate spre siguranța cetățenilor, pe cele două componente specifice, prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

În ultimele 72 de ore, echipajele profesioniste ale unității noastre au participat la un număr de 124 de misiuni, dintre care: 82 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, 34 incendii (un incendiu la o casă de locuit din localitatea Frumoasa, un incendiu autoturism în localitatea Necșești, un incendiu la un adăpost de animale din localitatea Conțești, un incendiu apartament în Alexandria, un incendiu la un elevator în localitatea Cervenia şi 29 incendii de vegetaţie uscată şi miriște, pe raza localităţilor Bragadiru, Piatra, Poroschia, Cernetu, Pietroșani, Tecuci, Peretu, Ciuperceni, Nicolae Bălcescu, Zimnicele, Țigănești, Turnu Măgurele, Călmățuiu, Târnava, Lisa, Nenciulești, Zimnicea, Plosca, Brâncoveanca, Bogdana, Troianul, Peretu, Roșiorii de Vede, Segarcea-Deal, Seaca, Blejești, Ciuperceni), un eveniment rutier în localitatea Alexandria, la care pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea unei victime, două activități de recunoaștere și cinci informări preventive la operatori socio-economici cu aglomerări de persoane.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea au fost solicitați, marți, la ora 13.48, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pentru interveni la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Frumoasa. Colegii noștri au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea flăcărilor. După aproape două ore de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să lichideze incendiul, în care a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Din fericire, aceștia au reușit să salveze locuința și nu s-au înregistrat victime. Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la peste 50 000 de lei, iar cea a bunurilor distruse la suma de 5 000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza unui sistem de gătit amplasat necorespunzător față de materiale combustibile.

De asemenea, tot pe parcusul zilei de marți, în jurul orei 16.30, pompierii din cadrul Detașamentului Zimnicea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un adăpost de animale, în localitatea Conțești. Salvatorii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autocisternă, împreună cu SVSU Conțești și SVSU Bragadiru cu două autospeciale de stingere. Aceștia au reușit să salveze mai multe utilaje agricole, estimate la aproximativ 1 120 000 de lei. Bunurile distruse, reprezentând un perete al grajdului și o parte din acoperiș, au fost estimate la suma de 10 000 de lei.

Cauza probabilă a acestui eveniment a fost un foc deschis lăsat nesupravegheat în apropierea materialelor combustibile.

Pompierii recomandă…

Pentru evitarea unor consecinţe grave asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri preventive privind folosirea focului deschis:

– desfăşurarea arderii se va face numai pe timp de zi şi în condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se va face în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;

– arderea se va efectua în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Activități de control și informare preventivă

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat nouă controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la instituții publice din localitățile Salcia, Turnu Măgurele, Alexandria și Roșiorii de Vede, aplicând pentru neregulile constatate 38 sancțiuni contravenționale în cuantum de 2500 de lei.

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Sg.maj. Ciorobescu Adelina

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole