10.2 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

duminică, noiembrie 3, 2024

Oare, se mai merită o carieră militară?

Sănătate

Deși ani la rând m-am ocupat de activitatea de recrutare și selecționare a tinerilor, pentru școlile militare de învățământ, și cărora, în mod onest, le prezentam de fiecare dată (pe lângă drepturi, avantaje și beneficii), și despre dezavantaje, riscuri și privațiunile carierei și vieții de militar, ACUM, în totală cunoștință de cauză, cunoscând și simțind, pe …pielea mea și a camarazilor rezerviștii militari (dar și ai celor în activitate), batjocura, umilința și discriminările la care suntem supuși (prin atentarea, clasei politice și a presei aservite, la valorile supreme și simbolurile fundamentale ale Armatei României – onoarea și demnitatea militară, uniforma militară, jurământul militar și drapelul de luptă), NU AȘ MAI RECOMANDA ȘI ÎNCURAJA TINERII, PENTRU A ALEGE O CARIERĂ MILITARĂ!
Rușinos, trist, dar din păcate adevărat, la cum am ajuns, noi militarii, să fim priviți și tratați de către clasa politică, în general, de circa 10 – 12 ani de zile…..

Cândva, îndemnul COMANDANTULUI SUPREM adresat rezerviștilor militari, de a se implica în educarea tinerei generaţii, astfel încât aceasta să se orienteze către structurile de securitate naţională, l-am perceput ca fiind unul de normalitate.
Ceea ce, noi rezerviștii militari nu am reuşit să întelegem, niciodată, este:

  1. Lipsa de reacţie a celui care ocupă funcţia supremă faţă de intensa propagandă denigratoare la adresa rezerviştilor militari, desfăşurată de către partidele politice, la toate posturile tv, ori de câte ori vor să abată atenţia electoratului de la problemele grave cu care se confruntă societatea, generate însăşi de incompetenţa lor.
  2. Neînţelegerea faptului că, atacul susţinut la adresa cadrelor militare pornit însăşi de la cei care trebuie să le protejeze contribuie semnificativ la scăderea moralului şi la creşterea dezinteresului faţă de acest domeniu.
    Unele atacuri au pornit chiar de la nivelul acestei funcţii.

Aşadar, ce ar putea spune, în acest context, UN REZERVIST MILITAR, sau cadru militar activ, unui tânăr pentru a îmbrăţişa cariera militară ?

  • Că singurul merit al rezerviştilor până în anul 1989 este că au stat cu arma la picior şi au cules porumbul din Insula Mare a Brăilei?
    Aşadar nu vă aşteptaţi să vă fie recunoscute meritele.
  • Că, să aveți grijă că după o viaţă plină de restricţii dar cu multe obligaţii, pensia militară este una ,,specială” şi reprezintă un furt din banul public?
    Prin urmare trebuie să faceţi faţă la batrâneţe stresului provocat de nesiguranţa zilei de mâine şi bolilor pe care le aveţi…
    Atenţie, că o să vă confruntaţi cu o mulțime de intruşi din viața civilă care vor să beneficieze de drepturile şi onorurile militare, fără a urma o carieră în domeniu, la un nivel situat peste cel al cadrelor militare înactivitate sau în rezervă și în retragere.
    Așadar, trebuie să vă obișnuiți cu faptul că onorurile militare se pot acorda unor civili care nu au făcut în viaţa lor, o zi de armată.
    Același comentariu, referitor şi în cazul gradelor militare….
  • Să fiţi pregătiţi să îndepliniți orice misiune, ori de câte ori societatea civilă eşuează, iar ulterior să răspundeți în faţa acesteia pentru acţiunile întreprinse?
    • Să fiţi înţelegători cu situaţiile în care unele drepturi, stipulate în statutul cadrelor militare, sunt valabile parţial?
    • Să fiţi pregătiţi, ca odată cu schimbarea partidelor la guvernare, coeficienţii de salarizare prevăzuţi la angajare, să fie modificaţi/diminuaţi (pentru încurajare) în așa fel încât:
      × venitul unui militar angajat pe bază de contract să se situeze la nivelul femeii de serviciu;
      × ori coeficientul pentru cea mai mare funcție (șeful statului major al armatei) să fie egal cu cel al unui… păpușar;
      × ori cel al unui soldat/gradat profesionist să fie cel mai mic din grila de salarizare, adică 1,00 egal cu cel al unui muncitor necalificat ori paznic !?
    • Să aveţi grijă, că nu aveţi voie să vă revoltaţi atunci când drepturile vă sunt afectate, şi trebuie să asistaţi pasiv la situaţiile în care unii parveniţi din politică au pretenţii nobiliare şi nu răspund niciodată de faptele lor?
      Şi exemplele pot continua….
      Acestea sunt câteva din frământările rezerviștilor militari, vizavi de moralul/tăria/încrederea pe care o poate avea un rezervist pentru convingerea tinerilor, să îmbrăţişeze cariera militară.
      Col.r. Orodel Emilian
- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole