20.5 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

miercuri, aprilie 24, 2024

35 de misiuni ale pompierilor militari teleormăneni

Sănătate

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 35 de evenimente, după cum urmează:

25 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

3 accidente rutier produse pe raza localităților Turnu Măgurele, Saelele și pe DJ 503, între Moșteni și Botoroaga, rezultând un număr total de 4 victime, conştiente şi cooperante, neîncarcerate, care au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru a fi transportate la spital. La locul producerii acestor evenimente, pompierii au asigurat măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor şi au îndepărtat elementele de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă;

un incendiu, izbucnit la mai multe materiale textile într-o locuință din localitatea Drăgănești Vlașca, din cauza jarului căzut dintr-o sobă, în încercarea proprietarului de a face un grătar în interiorul acesteia. Incendiul a fost localizat și lichidat rapid cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă, fără a fi înregistrate victime omenești ori pagube materiale mari.

Pentru prevenirea unor situații asemănătoare, pompierii militari vă reamintesc următoarele reguli de prevenire a incendiilor:

✔️ înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;

✔️ în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;

✔️ se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor etc. deasupra sobelor;

✔️ nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor;

✔️ în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;

✔️ depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;

✔️ este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;

✔️ se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata lor apropiere;

✔️ scoate periodic cenușa rezultată prin ardere și depoziteaz-o în locuri special amenajate, în exteriorul locuinței și la distanță față de casă, grajd, fânar și depozite;

✔️ se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.

2 transporturi de persoane confirmate ori suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești din județ;

– 2 decontaminări ale autospecialelor de intervenție folosite pentru transportul persoanelor infectate cu virusul SARS COV-2;

2 misiuni de transport și prelevare probe COVID-19 împreună cu personalul SAJ Teleorman.

Activități preventive

Voluntarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman și personalul structurilor de intervenție au continuat în cursul zilei de ieri acțiunile de informare a cetățenilor, efectuând 11 misiuni în zonele cu aflux de persoane (piețe, târguri, zone comerciale, stații ale mijloacelor de transport în comun), atât prin diseminarea materialelor de informare preventivă, cât și prin transmiterea mesajelor audio.

Având în vedere situația epidemiologică, cetățenii trebuie să conștientizeze faptul că numai prin respectarea cu strictețe a regulilor de protecție sanitară putem aduce normalitatea mai aproape și continua activitățile de zi cu zi.

Tot ceea ce trebuie să facem cu toții este:

✅ să purtăm masca astfel încât nasul și gura să fie acoperite;

✅ să ne igienizăm frecvent mâinile după contactul cu mediul extern și să evităm ducerea lor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;

✅ să evităm locurile aglomerate și să păstrăm distanța de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

Pentru a răspunde cetățenilor la întrebările despre campania de vaccinare împotriva COVID – 19, reamintim că a fost operaționalizată platforma națională de informare, care poate fi accesată la acest link: https://vaccinare-covid.gov.ro/.

Accident cu două victime, la Turnu Măgurele

Astăzi de dimineață, în jurul orei 07.10, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, salvatorii turneni au fost alertați de producerea unui accident rutier cu victime, la intersecția străzilor Popa Șapcă și Griviței. La fața locului s-au deplasat rapid două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman.

În urma accidentului, produs între un autoturism și un microbuz de transport persoane, în care se aflau 4 pasageri, au rezultat 2 victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate. Una dintre ele, o femeie de aproximativ 30 de ani, șoferul autoturismului, ce prezenta traumatisme ușoare și escoriații la nivelul membrelor și feței, a fost preluată de echipajul medical SAJ, iar cealaltă victimă, un bărbat de cca. 50 de ani, pasager al microbuzului, cu un traumatism la nivelul membrelor inferioare, a fost preluat de echipajul SMURD Turnu Măgurele. Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Alexandria pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii militari au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și sablarea carosabilului.

Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Mr. Dragomir Adrian Gelu

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole