12.1 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

luni, aprilie 29, 2024

Jurnalul operativ al ISU Teleorman

Sănătate

În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 72 misiuni.

Din numărul total de intervenții, 61 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, inclusiv la pacienții suspecți/confirmați cu virusul SARS CoV – 2, șapte incendii (dintre care unul izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Brâncoveanca, unul la o combină agricolă pe raza localității Fântânele și cinci incendii de vegetație uscată, resturi menajere și miriști) și patru informări preventive cu ocazia zilei de Marți 13, Ziua Informării Preventive. Aceste activități de informare preventivă au avut drept scop conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor și regulilor de comportare specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă.

Miercuri, în jurul orei 21.30, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Brâncoveanca. Salvatorii au acționat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, reușind să localizeze și să lichideze focul în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime. A ars anexa gospodărească pe o suprafață de aproximativ 6 mp, pagubele ridicându-se la circa 2 000 de lei. Bunurile salvate, reprezentând casa de locuit, au fost estimate la suma de 30 000 de lei. Cauza probabilă a acestui eveniment a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere, motiv pentru care cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Luni, 12 septembrie, la ora 15.17, pe raza localității Fântânele, a izbucnit un incendiu la un utilaj agricol (combină). Anunțați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii din cadrul Detașamentului Zimnicea s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar după aproximativ două ore de intervenție au reușit să lichideze în totalitate focul. Valoarea pagubelor, reprezentând ansamblul mecanic al utilajului, se ridică la suma de 2 000 000 de lei.

Din primele cercetări efectuate, cauza probabilă a acestui eveniment a fost acțiunea mecanică în urma căreia s-au produs scântei.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Activități de control și informare preventivă

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul unității noastre au efectuat trei controale în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor la doi operatorii economici  și o unitate de învățământ, din localitățile Olteni și Brânceni. Pentru neregulile constatate, pompierii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale.

Activități de pregătire privind acordarea primului ajutor calificat

În această perioadă, la nivel național, au început sesiuni de pregătire a personalului din cadrul MAI, privind acordarea primului ajutor de bază. Cunoașterea procedurilor de prim ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte, atunci când primele echipaje care ajung la fața locului unui eveniment (Poliție și Jandarmi), pot ajuta victimele dacă au cunoștințele necesare.

La nivelul județului nostru, aproximativ 550 de polițiști și jandarmi, vor participa la activitățile de instruire, susținute de coordonatorul SMURD Teleorman și de un paramedic. Acestea constau în pregătirea atât teoretică, cât și practică, fiind exersate manevrele de resuscitare în caz de stop cardiorespirator, dezobstrucția căilor respiratorii, poziția laterală de siguranță și leziunile ușoare (hematoame, echimoze, entorse, luxații).

Activitățile fac parte dintr-un plan de măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne, beneficiari fiind angajații Inspectoratelor de Poliție și Jandarmi.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Sg.maj. Ciorobescu Adelina

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole