14.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

sâmbătă, aprilie 20, 2024

CINSTIREA MEMORIEI EROILOR NEAMULUI

Sănătate

An de an, întotdeauna în ziua de joi din săptămâna a șasea, la 40 de zile după Sfintele Paști, se sărbătorește ZIUA ÎNĂLȚĂRII la cer a Domnului nostru lisus Hristos (sau ,,Ispasul”, cum i se mai spune în popor).
Concomitent cu această sărbătoare se comemorează și ZIUA EROILOR, zi în care sunt omagiați Eroii României, fără deosebire de naționalitate sau confesiune, precum și militarii din alte țări, căzuți la datorie pe teritoriul României (așa cum prevăd convențiile internaționale).
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 453 din 07 mai 2010, pentru „aprobarea programului manifestărilor dedicate Zilei Eroilor”, la orele 12.00 în întreaga țară, în lăcașurile de cult se oficiază Sfânta Liturghie a Înălțării Domnului și se trag clopotele timp de 3 minute, iar în instituțiile publice, în unitățile militare și cele de învățământ, se păstrează un moment de reculegere.
A devenit deja tradiție, ca odată cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului să ne omagiem eroii, pentru a păstra vie amintirea faptelor lor de curaj și pentru generațiile următoare.
Sărbătorirea Zilei Eroilor, este prilejul cel mai nimerit pentru a exprima întreaga noastră prețuire și respectul față de cei care, prin jertfa supremă, au apărat libertatea, integritatea, suveranitatea, independența țării și a poporului român. Se cuvine să ne plecăm fruntea şi inima într-o pioasă reculegere în faţa eroilor noştri, ctitori ai veşniciei româneşti, şi să lăsăm să cadă o lacrimă de recunoştinţă, pentru sacrificiul lor suprem.
Din evidențele Ministerului Apărării Naționale, rezultă că:

  • peste 4.300 de militari români și-au pierdut viața în Războiul de Independență;
  • peste 330.000 de militari români și-au pierdut viața în Primul Război Mondial;
  • peste 92.000 de militari români și-au pierdut viața în cel de-Al Doilea Război Mondial;
  • în perioada 1996-2021, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţii 185 au fost răniţi. Astăzi, de ZIUA EROILOR venerabilii veterani de război și rezerviștii militari teleormăneni uniți (din cadrul MApN și MAI) am cinstit memoria înaintașilor noștri și am adus un pios omagiu EROILOR TELEORMĂNENI (și nu numai), pentru jertfa și sacrificiul aduse pe câmpurile de luptă, pentru ca noi, astăzi, să existăm pe aceste meleaguri.
    Astfel, la orele 10.00, la sediul filialei noastre din incinta C.M.J.Teleorman, am desfășurat o Ședință Festivă, în cadrul căreia purtătorul de cuvânt al celor două filiale județene a prezentat alocuțiunea ,,Cinstirea Eroilor Neamului”.
    La orele 11.30, toți rezerviștii ne-am deplasat în ,,CIMITIRUL EROILOR” situat în incinta Cimitirului ,,Sfântul Alexandru” din municipiul Alexandria și am aprins candele la cele trei mari monumente și edificii ridicate în memoria eroilor români, francezi și cei necunoscuți.

Apoi, la orele 12.00, am participat cu toții, la ceremonia publică – militară și religioasă, organizată de către oficialități în acest cimitir unde, împreună cu veteranii de război, am depus o coroană de flori.

Ceremonia s-a desfășurat după următorul program:

  • sosirea Prefectului județului Teleorman, domnul Haralambie EPURE (însoțit de către Lt.col. Sorin SORA, locțiitor al Comandantului Garnizoanei Alexandria), primirea raportului, trecerea în revistă a Gărzii de Onoare (salutul Drapelului de Luptă și salutarea formației);
  • intonarea Imnului Național al României;
  • cuvântul de deschidere a ceremoniei, rostit de către Mr. Daniela VOIVOZEANU, ofițer de informare și relații publice din cadrul Centrului Militar Județean Teleorman;
  • slujba de Te Deum, oficiată de către patru preoți, reprezentanți ai Sfântei Episcopii a Alexandriei și Teleormanului;
  • alocuțiuni, privind semnificația Zilei Eroilor, rostite de către:
    × domnul Haralambie EPURE, Prefectul județului Teleorman;
    × domnul Adrian FLORESCU,Vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman;
    × domnul Ioan AUGUSTIN, Viceprimarul municipiului Alexandria.
  • păstrarea unui moment de reculegere în memoria Eroilor Neamului, pe fondul difuzării pe bandă a semnalului cu trompetă ,,Stingerea”;
  • depunerea de coroane și jerbe de flori (din partea: Parlamentului României, Prefecturii Teleorman, Consiliului Județean Teleorman, Primăriei municipiului Alexandria, Consiliului Local al municipiului Alexandria, Instituțiilor din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională din Garnizoana Alexandria), precum și din partea unor filiale județene ale partidelor politice (PNL, PSD, USR și AUR). Deasemenea, și din partea rezerviștilor militari teleormăneni uniți și a venerabililor veterani de război teleormăneni, a fost depusă o coroană de flori.
    Din delegația rezerviștilor militari au făcut parte: Lt.col.(r.) Brîncoveanu Ioan, președintele Fil.Jud.Teleorman ,,General David Praporgescu” a CMRR din MApN, Col.(r.) Sandu Liviu-Sorinel, președintele Fil.Jud.Teleorman ,,Mihai Viteazul” a ANCMRR din MAI, membri ai Filialelor nr.1și 2 Alexandria a SCMD), membri ai Fil.Jud.Teleorman a LADPM, alți camarazi, membri ai celor două asociații.
    Veteranii de război teleormăneni, au fost reprezentați de către Comandor (rtg.) Ștefan Marin, președintele Fil.Jud.Teleorman a ANVR.
    De remarcat că la această ceremonie, a fost pentru prima dată când, din motive de sănătate, nu a mai putut fi prezent, ca deobicei, și venerabilul veteran de război, Mr.(rtg.) Drăgușin Ștefan, cel care, la cei 100 de ani (pe care îi împlinește luna viitoare), este decanul de vârstă al veteranilor de război teleormăneni. Astăzi, și în municipiile Turnu Măgurele și Roșiori de Vede au fost organizate ceremonii publice similare, cu depuneri de coroane de flori, unde au participat și camarazii noștri, rezerviști militari din sucursalele asociațiilor noastre, ai sindicatului și ai ligii, amintite anterior ( ANCMRR din MApN și MAI, SCMD și LADPM).
    ÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷
    Pe teritoriul județului Teleorman, din totalul celor peste 600 de monumente de cultură, în cinstea EROILOR NEAMULUI, sunt ridicate peste 200 de monumente și opere comemorative de război, în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate, unitate, independența și integritatea națională (reprezentând statui, obeliscuri, cruci memoriale, plăci comemorative, troițe, busturi, cimitire și grupuri de morminte).
    Deasemenea, în Cimitirul Eroilor, situat în incinta Cimitirului ,,Sfântul Alexandru” din municipiul Alexandria, își dorm somnul de veci, alături de militarii români, și alți militari străini. Aici se află rămășițele pământești a unui număr de 533 de militari români, 59 francezi, 27 germani, 25 ruși, 9 turci, 3 bulgari, precum și de alte naționalități și necunoscuți.
    Fie ca amintirea lor să rămână veșnic și neștirbită, în sufletul și inimile noastre.

RECUNOȘTINȚĂ ETERNĂ EROILOR NEAMULUI.
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE, PE EROII NOȘTRI!

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!
Purtător de cuvânt,
Col.(r.) Emilian ORODEL
25 mai 2023

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole