După ruperea frontului de la Turtucaia, armata română pierde capul de pod pe care îl avea în Bulgaria și se retrage la nord de Dunăre.
Divizia 18 infanterie asigura dispozitivul din sudul României și, implicit capitala țării, pe linia de apărare Zimnicea – Drăgănești – Vlașca – București.
După ruperea frontului, armata Puterilor Centrale era condusă de feldmareșalul german Mackensen prin grupul Donau (Dunărea), condus de generalul Kosch. Grupul lui Kosch era compus din 4 divizii – divizia germană 217, divizia turcă 26, divizia 4 Preslav bulgară și divizia de cavalerie Von der Glotz.
Așa cum am menționat, împotriva lor exista numai o sigură divizie, cu foarte puține șanse de succes.
Batalionul Alpen korps (vânători de munte) al diviziei 217, compus din elita infanteriei germane, reușește să se poziționeze în spatele armatei române, cucerind satul Prunaru, pereclitând o iminentă retragere a românilor.
Lucrurile au fost și mai tragice având în vedere că, de la Prunaru, germanii aveau drumul deschis către București.
Comandantul Diviziei 18, generalul Alexandru Referendaru, ordonă ca două regimente ale diviziei să atace armata inamică.
Între 14 si 15 noiembrie, au avut loc patru atacuri succesive, ce nu au reușit să distrugă dispozitivele forțelor germane, producând multe victime în rândul soldaților romani. Generalul Referendaru apelează la o soluție disperată, la limita sinuciderii.
Comandantul Regimentului 2 Roșiori, colonelul Gheorghe Naumescu primește ordinul de a ataca cu detașamentul de cavalerie dispozitivul german, cu scopul de a deschide drumul de retragere al diviziei.
Colonelul Gheorghe Naumescu, deși bolnav de pneumonie și cu o rană recentă care nu se închisese, preia conducerea directă a detașamentului de cavalerie, neacceptând să dea comanda sinucigașă unuia dintre ofițerii subordonați.
Pentru a coordona mișcările de repliere ale cavaleriei, locotenentul Postelnicu Constantin primește misiunea de a transmite comandamentului român planul de atac, după ce cavaleria românească ajunsese pe pozițiile de lansare a atacului. Postelnicu este capturat de germani și executat, în urma refuzului său de a divulga planurile și pozițiile de atac ale românilor.
Detașamentul Zimnicea al Regimentului 2 Roșiori, având ca efective trei sute de cavaleriști, se poziționează pe un deal, la 3 kilometri de satul Prunaru.
Detașamentul este împărțit în trei escadroane, conduse de căpitanul Vasilescu Marin, locotenenții Dănescu Ion și Budac Alexandru.
După ordinul de atac, escadroanele 1 și 2 atacă, șarjând ca lăncierii, pozițiile germane din împrejurimile satului, călcând în picioare pe germanii surprinși, zdrobiți de cai sau spintecați de cavaleriști. Escadronul 3 continuă spre sat, exploatând situația creată de șarja românilor și surpriza germanilor.
Aici, începe tragedia, având în vedere că focul mitralierelor germane îi doborau cu zecile.
Lupta din sat este descrisă de Constantin Kirițescu:
”…dușmanul a ascuns zeci de mitraliere, aruncă o grindină de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă, unii peste alții. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând împreună cu cadavrele cailor mormane de carne sângerandă. Printre ei, toți ofițerii regimentului, în cap cu bravul lor comandant”.
Colonelul Gheorghe Naumescu cade împușcat. Locotenent-colonelul Emanuil Pop descalecă și încearcă să-l pună la adăpost în prispa unei case. Colonelul îi cere să reia șarja cu militarii care au mai rămas. Pop reia șarja și, în scurt timp, este și el împușcat.
Luptele continuă în sat, când escadronul 3, împreună cu rămășitele celor două escadroane, poartă o luptă de o cruzime nemaivăzută. Caii omorâți erau folosiți ca scut de cavaleriști, iar luptele la baionetă devin de o ferocitate extraodinară. Cadavrele a sute de oameni, români sau germani erau împrăștiate pe câmpul de bătălie într-un peisaj apocaliptic.
Lăncierii români, care au supraviețuit șarjei, încearcă să se retragă din sat după ce au distrus dispozitivul german care amenința împresurarea diviziei.
Un ultim pluton de soldați germani creaseră un obstacol, la o cotitură a drumului de ieșire din sat.
Acest punct, fiind întărit cu un cuib de mitralere, a reușit să secere pe puținii supraviețuitori.
Căpitanul Tudor, sublocotenentul Diaconu Poposa, plutonierul Alexandru Chițan și sublocotenentul Ion Hristea se desprind de grupul principal și șarjează cuibul de mitraliere. Ion Hristea reușeste să omoare servanții mitralierei, dar căpitanul Tudor și sublocotenentul Poposa sunt uciși.
În urma sacrificiului cavaleriștilor de la Prunaru, Divizia 18 infanterie a reușit să spargă încercuirea și să se retragă.
În Șarja de la Prunaru, au luptat 363 de ostași (din care 14 ofițeri) ai Regimentului 2 Roșiori, fiind uciși circa 300 soldați și ofițeri iar în viață au mai rămas doar 50-60 de călăreți, între care și 5 ofițeri și 2-3 subofițeri…
Colonelul Gheorghe Naumescu, rănit fiind, cade în prizonierat, germanii predându-l bulgarilor, unde își va găsi sfârșitul pe 3 iulie 1917, răpus de mizeria lagărelor bulgărești de atunci.
După primul război mondial a fost construit un cimitir militar, pe locul unde s-au desfășurat luptele și unde au căzut la datorie militarii din Regimentul 2 Roșiori. În acest loc au fost înhumați peste 1.300 de ostași eroi, căzuți între anii 1916-1919, în luptele din împrejurimile comunei Bujoreni – satul Prunaru. În memoria celor căzuți și ca un omagiu adus eroismului lor, la 8 iunie 1930 a fost dezvelit un monument comemorativ, constituit dintr-o stelă de piatră cioplită, în vârful căreia se află o statuie de bronz înfățișând un vultur cu aripile întinse, gata să-și ia zborul. ,,Cimitirul Eroilor de la Prunaru 1916-1919″ a fost reconstruit în perioada 1996-1997, la inițiativa Comitetului Național pentru Restaurarea și Îngrijirea Monumentelor și Cimitirelor Eroilor, cu sprijinul consistent al Consiliului Județean Teleorman. La data de 27 septembrie 1997 a avut loc ceremonia de sfințire a Cimitirului Eroilor din satul Prunaru, comuna Bujoreni, odată cu dezvelirea unei Plăci comemorative unde erau gravate numele eroilor căzuți la datorie în acea luptă memorabilă. Periodic, în acest loc s-au organizat și desfășurat ceremonii militare, pentru omagierea eroilor căzuți la datorie, prilej de a le aduce un pios gând și recunoștința noastră, veșnică, pentru jertfa lor.
Col.(r.) Orodel Emilian
