16.7 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, martie 1, 2024

24 Ianuarie 1859 – 24 Ianuarie 2024- 165 DE ANI – PERSONALITATEA DOMNITORULUI ALEXANDRU IOAN CUZA

Sănătate

Unirea Țărilor Române, căreia elita de aur pașoptistă, între care Cuza și ceilalți făuritori ai ei, i-au încredințat întreaga energie, dăruire și spirit de sacrificiu, nu a fost triumful unei singure generații, ci al unui ideal format si pregătit, în decurs de
secole.
Acest măreț ideal își trage seva din conștiința originii comune, a unității de neam si limbă demonstrate, fără echivoc, de harnicii cronicari, de către savantul poliglot Dimitrie Cantemir, de pleiada de scriitori, publiciști și oameni politici, din îndepărtatul ev mediu, traversând întreaga epocă modernã.
Programul întocmit de către marii patrioți pe baricadele Revoluției de la 1848, stabilea
să se înfăptuiască succesiv: Unirea Țării Românești și a Moldovei, Independența
de Stat, Crearea României Mari prin aducerea la patria-mamă a tuturor provinciilor înstrăinate.
Cea dintîi Unire, cea de la 1600, ce avusese drept artizan pe Mihai Viteazul, se năruise în împrejurările vitrege ale momentului. În curgerea veacurilor, acest măreț ideal nu s-a stins, ci, dimpotrivă, a pus tot mai puternic stăpînire pe conștiințele cele mai înaintate ale tuturor generațiilor.
Distins artizan al Unirii de la 24 lanuarie 1859, Alexandru loan Cuza, cel ce avea să devină cel mai popular domnitor român, patriot înflăcărat, vede lumina zilei la Bârlad, la 20 martie 1820, dintr-o străveche familie de dregători moldoveni (tatăl său, loan Cuza, fost ispravnic de Fălciu, a fost surghiunit de domnitorul Mihail Sturza pentru că participase, alături de fiul său, la Revoluția de la 1848).
Ca revoluționar, Alexandru loan Cuza se formase la Paris unde face studii juridice și unde ia parte activă la toate evenimentele vremii. Din studiul asiduu al cronicarilor și al celorlalți din elita științei și culturii române, înțelege că ,,muntenii, moldovenii și ardelenii, cu toții, români se cheamă, având aceeași limbă, religie, obiceiuri și același trecut”.
Astfel, ideea Unirii pusese definitiv stăpânire pe mintea lui.
Își alătura cele mai luminoase figuri de patrioți ai vremii: M. Kogălniceanu, C.Negri, C.A. Rosetti, V. Alecsandri, I.Brătianu, D.Bolintineanu, C. Boliac…..
Arestat, surghiunit (și rănit grav la picior), Cuza reușește totuși să scape și să participe peste două luni la adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj, strigând alături de frații ardeleni: ,,Noi vrem să ne unim cu Țara!”.
Până la venirea în țară, întocmește și răspândește apeluri către popor și memorii către ambasadele străine…
Reântors din emigrație în vremea domnitorului Gr. Ghica, ocupă diverse funcții, dar demisionează din cea de pârcălab de Galați (24 iunie 1857) protestând cu vehemență împotriva teroarei separatiste instituită de caimacamul Vogoride și a falsificării alegerilor pentru Divanul ad-hoc.
La presiunea Franței lui Napoleon al III-lea și al altor puteri străine, alegerile se repetă ajungând în Divanul ad-hoc de la lași, printre alții:Alexandru loan Cuza, Costache Negri, lon Roată (,,cel isteț și liber la limbă”). După îndelungi și furtunoase dezbateri, la 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, devansând pe contracandidații săi, Mihail și Grigore Sturza. Adunarea efectivă a Țării Românești își desfășoară lucrările în zilele geroase de 22, 23 și 24 ianuarie 1859. Erau susținute cu ardoare candidaturile lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei.
Sfidând zilele și nopțile geroase ale amintitelor zile, o mulțime de oameni înconjoară Dealul Mitropoliei unde avea să se decidă dubla alegere a lui Cuza. Erau acolo ,,tabacii” Capitalei, negustori, intelectuali, dar și țărani din județele Ilfov, Vlașca și Teleorman.
Acest cor uriaș acoperea sonor luările de cuvânt ale conservatorilor și aproba, cu frenezie, pledoariile celor din partida națională. Toate vocile se unesc într-un cor uriaș nemaiauzind decât glasul lor imperativ: ,,NOI ÎL VREM PE CUZA DOMN!”.
La Hotelul Concordia, la propunerea lui V. Boerescu, a fost ales ca domn al Țării Românești același Alexandru loan Cuza.
La aflarea veștii dublei sale alegeri, vestită țării prin clopotele bisericilor din sat în sat, poporul era în delir, pretitundeni se striga „Trăiască Unirea!”, ,,Trăiască Cuza Vodă!”, ,,Trăiască România una și nedespărțită”.
Prin tenacitate și energie, prin diplomație și demnitate obținem recunoașterea Unirii de către toate marile puteri, astfel că după trei ani, la 24 ianuarie1862, Principatele Unite vor purta numele de România, având de atunci o singură capitală, o singură armată, un singur guvern…
Împreună cu sfetnicul său credincios, Mihail Kogălniceanu, precum și cu întreaga elită a vremii, pe care și-o apropie, Cuza trece la înfăptuirea marilor reforme: secularizarea averilor mănăstirești (1863); reforma agrară (legea rurală și împroprietărirea țăranilor (1864); legea pentru obligativitatea învățămîntului primar, gratuit (1864) precum și înființarea primelor două universități din țară, cea de la lași (1860) care azi îi poartă numele și cea de la București (1864); introducerea sistemului de măsură și greutăți (metrul, litrul, gramul); reforma administrativă și cea judecătorească (a fost conceput Codul civil și Codul penal, de inspirație franceză).
Ca ofițer, având gradul de colonel, domnitorul Alexandru loan Cuza, a fost preocupat de situația militarilor din armata română, precum și a familiilor acestora.
La data de 12 februarie 1864, la inițiativa sa, în Parlamentul țării se votează proiectul de lege pentru organizarea armatei în România.
Această lege constituia nucleul primului sistem de apărare al României după Unirea din 1859 și prevedea ca armata să aibă în componență trupe permanente cu rezerve formate din grăniceri și dorobanți, ce puteau fi mobilizate în situații excepționale. După adoptarea acestei legi, efectivele armatei au fost treptat mărite, astfel că dacă în momentul Unirii efectivele celor două armate erau de aproximativ 10.000 de soldați și ofițeri, cărora li se adăugau 3.000 de ostași din formațiunile teritoriale nepermanente, în 1865 armata permanentă a ajuns la un efectiv de peste 20.000 de combatanți cărora li se alăturau alți 24.000 de oameni, cât numărau trupele teritoriale nepermanente.
De asemenea, odată cu adoptarea acestei legi s-a trecut la organizarea Jandarmeriei, a trupelor de administrație, a intendenței și serviciului sanitar militar, în fruntea căruia a fost numit doctorul Carol Davila.
Totodată, în cadrul Ministerului de Război, au fost create comitete și consilii de avizare militară precum: Consiliul Tehnic, Consiliul de Instrucțiune al Armatei, Comitetul Financiar, Consiliul de Administrație al Armatei și altele.
Cea mai mare parte a armamentului modern cu care a fost dotată armata în această perioadă, a achiziționat-o din Franța.
În anul 1864, domnitorul dă legea pensiilor pentru militari.
În cei șapte ani de domnie (24 ian.1859 – 23 febr.1866), Cuza insista că: ,,la noi legea să fie tare”, iar cei mari ,,să nu umble cu două măsuri”, ,,să fie pedepsiți toți cei prinși cu ocaua mică”.
Nu-i plăceau…pompa și strălucirea, se amesteca bucuros în mulțime, se apropia fără aroganță de locuitorii satelor, de multe ori umbla deghizat în alte straie, spre a-i depista pe ,,încălcătorii legilor”.
Printr-o conspirație nocturnă, la 11 februarie 1866, adversarii constituiți în ,,monstruoasa coaliție” îl înlătură de la domnie. Moare în exil în Germania, la Heidelberg, la data de 15 mai 1873 (la 53 de ani), fiind înhumat la moșia sa din Ruginoasa. La funeralii au venit mii de țărani să-i aducă ultimul omagiu, confirmându-se faptul că, pe Cuza „nu greșelile l-au răsturnat, ci faptele cele mari”…
A fost căsătorit cu Elena Cuza (născută Rosetti) și a avut doi copii, Alexandru și Dimitrie.
A fost ofițer, politician, revoluționar și jurist.

Acum, când aniversăm 165 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, Alexandru Ioan Cuza rămâne cunoscut în istoria românilor ca Domnitorul Principatelor Române (domnitor al Moldovei și al Țării Românești – până în anul 1862 și al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești – după anul 1862).
În fiecare an, la 24 ianuarie, ne amintim cu emoție și mândrie de mărețul act prin care s-au pus temeliile statului român modern. Prin Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un vis, un ideal pe care poporul nostru l-a nutrit dintotdeauna.
În istorie, am reuşit să depăşim încercările atunci când am fost uniţi. La 1859 am devenit puternici pentru că am avut un scop comun care ne-a adus laolaltă: UNIREA. Actul istoric de la 24 ianuarie a deschis calea unor reforme esenţiale şi a conturat un parcurs care a adus România unde este astăzi, într-un spaţiu al valorilor europene.
Astăzi, la 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, se cuvine să cinstim voinţa populară care a făcut posibil acest important pas în devenirea statului naţional unitar român şi să îi onorăm pe cei care, prin curajul şi viziunea lor, au înfăptuit dorinţa poporului. Fie ca această zi atât de importantă în istoria noastră să ne reamintească tuturor, că doar împreună vom avea puterea de a rămâne neclintiţi în faţa greutăţilor.

🇹🇩La mulți ani, România !
🇹🇩La mulți ani români !
PATRIE, ONOARE, DEMNITATE!
Col.(r.) Orodel Emilian
24 ianuarie 2024

- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole