Totdeauna m-a obsedat acest paragraf din „Desculț” al lui Zaharia Stancu, prin care marele romancier din Teleorman „zugrăvea” viața țăranului pus să culeagă via latifundiarului. De altfel, un alt mare romancier din Teleorman, Marin Preda, ura acest paragraf din „Desculț” și se întreba retoric: „Unde s-a pomenit ca un boier de la noi, din Teleorman, să pună țăranilor botniță la gură când culegeau viile?!…” Acest paragraf a fost și „sămânța” scandalului public între cei doi titani ai literaturii române originari din Teleorman.
Acum, a venit vremea să purtăm cu toții botnițe la gura. Nu în timp ce culegem struguri, ci pentru a ne feri de acest virus parșiv, nemilos…
O purtăm în comunitate, o purtăm la întâlnirile cu prietenii și familia. Ne dezumanizează botnița, cu toate că suntem conștienți că trebuie să o purtăm. Pentru noi, pentru siguranța celor dragi… Cu toate că ne dezumanizează…
Am devenit temători, am devenit irascibili, am ajuns să traim în suflet cu teama zilei de mâine. Într-o țară în care decidenții nu ne dau soluții și se moare pe capete. Purtăm botnița lui Zaharia Stancu, nu pentru că mergem la cules de struguri, ci pentru a-i feri pe cei dragi nouă de moarte. Trăim clipe cumplite și nu ne dorim ca într-o bună-zi să auzim replica din „Desculț”: ” Tudoreee, deschide poarta!…”
Am ajuns la botnița lui Zaharia Stancu… „Tudoreee, deschide poarta!..”
- Reclamă -
